Sănătate

Să salvăm viaţa unui salvator. Un tânăr din Cluj are nevoie de ajutorul nostru

Salvează vieţi de ani de zile, iar acum el e cel care imploră ajutorul. După ce a participat la zeci de misiuni de căutare şi salvare, un tânăr de 28 de ani din Cluj dă cea mai grea luptă. Pentru propria viaţă.

Mihai Hirişcău are 28 de ani şi e un tânăr ca mulţi alţii. A terminat liceul, apoi facultatea. Lucrează ca inginer în robotică la Emerson. De patru ani, împreună cu câinele său Diesel, sunt voluntari harnici şi dedicaţi Asociaţiei pentru Câini de Salvare Transilvania, iar Mihai îşi petrece mare parte din timpul liber pregătindu-se să salveze vieţi împreună cu câinele lui şi participând la misiuni de căutare şi salvare. A făcut toate acestea în condiţiile în care, în 2007, la doar 18 ani, a fost diagnosticat cu metastază de melanom (cancer de piele) şi a fost operat de nodul cervical.

 “A urmat apoi chimioterapie. În 2010, cancerul a recidivat şi a fost operat din nou. Au urmat investigaţii în Austria şi Germania şi o nouă operaţie pentru corectarea celei vechi. În decembrie anul trecut, întorcându-se extrem de mândru de la un examen pentru câini de salvare din Austria, unde luase premiul I împreună cu Diesel, s-a prezentat la un nou control de rutină. A aflat atunci că are un chist pe plămâni. Era o nouă metastază. A urmat o operaţie şi în luna mai a început un tratament de imunoterapie care promitea mult şi lucrurile păreau să se liniştească. Cu toate acestea, în septembrie, o hemipareză apărută brusc l-a trimis înapoi la spital. Diagnosticul a fost dur. Apăruseră cinci noduli pe creier. Din nou operaţie, radioterapie şi acum speranţa apare sub forma unui tratament revoluţionat pe care îl poate urma la o prestigioasă clinică din Israel”, spun cei din cadrul Asociaţiei pentru Câini de Salvare Transilvania.


Într-o estimare preliminară, acest tratament ar costa în jur de 80.000 de euro, bani de care familia lui Mihai nu dispune.

„Ei au plătit până acum aproape 8000 de euro pentru deplasări la controale, analize în străinătate şi îngrijire. În condiţiile în care timpul era extrem de important, noi, colegii voluntari din Asociaţia pentru Câini de Salvare Transilvania am decis că un om care a arătat atâta dedicaţie pentru ajutorarea altor oameni trebuie ajutat la rândul lui. Haideţi să facem ca urarea de multe ori banală şi deseori goală de sens «La mulţi ani» să sune altfel pentru Mihai”, transmit colegii tânărului.


În galeria foto puteţi găsi conturile unde se pot face donaţii, dar şi câteva fotografii de la misiunile de salvare la care a participat.

Ultimele Stiri
abonare newsletter