Sănătate
Spitalul Regional din Cluj-Napoca a primit o nouă amânare! Când ar putea să fie gata mult așteptatul centru medical
Sorina Pintea, Ministrul Sănătății, a vorbit despre termenul limită la care vor fi date în folosință mult așteptatele spitale regionale.
Sorina Pintea a replicat după zvonurile cu privire la întârzierile care ar putea apărea la începerea construcției la Spitalul Regional din Cluj după ce Corina Crețu a spus că actuala guvernare întârzie voit demarea lucrărilor pentru a pune într-o lumină proastă fostul comisar european.
"Mă surprinde declaraţia doamnei Corina Creţu, pentru că dânsa ştie foarte bine care este situaţia, dar mă surprinde şi mai mult, poate, afirmaţia că aceste spitale au fost amânate intenţionat tocmai pentru a demonstra că dânsa nu a fost un comisar patriot. Ea ştie foarte bine cum au decurs lucrurile, da, în decembrie 2016 se semna un acorda cu Banca Europeană de Investiţii pentru efectuarea studiilor de fezabilitate de către experţii Băncii Europene de Investiţii, dar primul teren a fost transmis Ministerului Sănătăţii pentru construcţia spitalelor în octombrie 2017. S-a lucrat la întocmirea studiilor de fezabilitate care sunt acum finalizate, există două hotărâri de guvern pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici pentru Iaşi şi pentru Cluj, urmează şi Craiova, deci lucrurile au mers în ritmul pe care dânsa îl ştie foarte bine şi pe care l-am stabilit de comun acord.", a declarat Pintea.
Ministrul Sănătăţii a precizat că 2024 - 2027 reprezintă un interval de timp în care spitalele regionale vor fi finalizate, "conform experţilor europeni, conform studiilor de fezabilitate".
"Amânarea nu este o noutate, amânarea finalizării poate voia să spună, pentru că noi am spus încă de la finalizarea primului studiu de fezabilitate că experţii dau ca şi dată finală 2024. De aceea s-a cerut fazarea, practic împărţirea în două etape a acestei construcţii, astfel încât în etapa a doua de programare financiară banii să vină mai mulţi şi cu o contribuţie din partea Uniunii Europene mai mare. Deci, dânsa ştie toate aceste lucruri, mă surprinde această postare la modul neplăcut", a completat Ministrul Sănătății.
Fostul comisar european pentru politică regională, Corina Creţu, a afirmat marţi că a sperat ca până la finele mandatului său în cadrul Comisiei Europene spitalele regionale de la Iaşi, Cluj şi Craiova să fie inaugurate.
"Din păcate, după ce iniţial s-a spus că ele vor fi finalizate în 2020, apoi în 2023, aud acum de anul 2027... Sentimentul că aceste proiecte de interes naţional au fost sabotate, amânate, doar pentru a dovedi că România nu are un comisar 'patriot' este tot mai puternic. (...) Îmi propun, aşa cum mărturiseam şi anterior, să readuc în memorie eforturile făcute de mine şi echipa mea pentru dezvoltarea României în aceşti ultimi cinci ani", a scris Creţu pe Facebook
Spitalul Regional de Urgenţă din Cluj va avea 849 de paturi, va fi construit în comuna Florești și va costa aproximativ 500 de milioane de euro, bani ce provin parțial din fonduri europene.