Sănătate
Decizii OFICIALE. Unde și în ce condiții suntem obligați să purtăm mască. Cine e scutit de acest lucru
Toți românii sunt obligați să poarte mască de protecție în momentul în care intră în spații comerciale închise sau mijloace de transport.
Decizii OFICIALE. Unde și în ce condiții suntem obligați să purtăm mască. Cine e scutit de acest lucruMasca de protecție a devenit obligatorie în oricue spațiu închis, spații comerciale, mijloace de transport în comun și la locul de muncă, pe toată durata prezenței în spațiile închise ale incintei, conform unui ordin aprobat astăzi de ministrul Sănătății, Nelu Tătaru.
Autoritățile au emis un ordin comun MS-MAI în care se specifică obligativitatea purtării măștii de protecție, triajul epidemiologic și dezinfectarea obligatorie a mâinilor.
Masca de protecție în orice magazin sau autobuz
Toți românii sunt obligați să poarte mască de protecție orice magazin, mijloc de transport sau la locul de muncă pe toată durata prezenței în oricare din spațiile închise ale incintei. Nu sunt exceptate nici persoanele care se deplasează cu trenul sau avionul.
Care sunt categoriile exceptate de purtarea măștilor de protecție
- angajatul este singur în birou sau se află minim 2 metri între persoanele din acel birou, cu condiția aerisirii camerei, cel puțin la două ore și se asigură dezinfecția suprafețelor;
- persoana suferă de boli care afectează capacitatea de oxigenare;
- persoana desfășoară activitați fizice intense și/sau în condiții de muncă solicitante (temperaturi ridicate, umiditate crescuta, etc.);
- prezentatorii TV și invitații acestora, cu condiția respectării distanței de 3 metri între persoane;
- vorbitorii în public cu condiția respectării distanței de 3 metri
- elevii/studenții doar în timpul orelor de curs, dacă se respectă distanțarea corespunzătoare
- copiii cu vârsta mai mică de 5 ani.
La sediul fiecărei unități/insituții este obligatoriu triajul epidemologic și dezinfectarea mâinilor. Triajul nu implică înregistrarea datelor cu caracter personal.
Triajul epidemologic se va face în felul următor:
- măsurarea temperaturii prin termometru noncontact (temperatura înregistrată nu trebuie să depășeasca 37,3 C);
- observarea semnelor și simptomelor respiratorii (de tipul: tuse frecventă, strănut frecvent, stare generală modificată);-
- dacă temperatura înregistrată depășește 37,3 C, se recomandă repetarea măsurării temperaturii, după o perioadă de 2-5 minute de repaus.
- dacă se constată menținerea unei temperaturi mai mare de 37,3 C sau/și prezența altor simptome respiratorii, persoana este îndrumată către mediul de familie în vederea efectuării unui consult medical:
- dacă se încadrează în definiția de caz suspect COVID 19, medicul de familie îi va recomanda testarea pentru diagnosticarea infecției cu virusul SARS-CoV-2;
- dacă nu se încadrează în definiția de caz suspect COVID 19, medicul de familie va stabili diagnosticul.