Sănătate

5.000 de oameni sunt vaccinați zilnic în afara platformei oficiale

O anchetă a jurnaliștilor de la Libertatea a scos la iveală nereguli grave în procesul de vaccinare.

 

Datele comunicate de STS la solicitarea redacției Libertatea arată că, în perioada 18-21 ianuarie, 127.481 de oameni s-au programat pe platformă (online, telefonic sau prin medicii de familie), dar s-au vaccinat 143.094 de oameni.


Marți, miercuri și joi a fost înregistrată o diferență de 16.119 oameni, care au primit serul fără programare prealabilă pe platforma care ar trebui să garanteze prioritizarea și corectitudinea procesului. „Noi vaccinăm 35.000 pe zi când toate simulările arată că acum nu putem vaccina, conform aprovizionării din străinătate cu vaccinuri, mai mult de 16.000 pe zi”, a explicat un om din Comitetul de Vaccinare pentru ziar. Consecințele diferențelor înregistrate zi de zi nu au întârziat să apară.

Libertatea a intrat în posesia unui mesaj intern de alertă al autorităților sanitare, pe care îl publicăm azi și care indică o problemă în creștere, sintetizată pentru ziar, sub protecția confidențialității, chiar de un om din Comitetul de Vaccinare (CNCAV): „Vaccinăm mai mult decât ne arată calculele de distribuție că putem”.


Mai multe mărturii concordante ale specialiștilor din sistem, culese de ziar, descriu o stare de urgență, „provocată de faptul că atât Comitetul de Vaccinare, cât și Ministerul Sănătății au lăsat ca platforma STS să fie sărită”.

Citeşte întreaga ştire: INVESTIGAȚIE. Cifrele oficiale de la STS arată că 5.000 de oameni pe zi, din 35.000, sunt vaccinați în afara platformei. DSP a avertizat să se oprească



 

Ultimele Stiri
abonare newsletter