Sănătate

COVID-19 avea șanse mici să se răspândească. Expert: „O breșă l-a transformat în pandemie”

Pandemia de COVID-19 ar fi putut să nu aibă loc, potrivit unui nou studiu. O „breșă” a transformat virusul în pandemie.


 

Pandemia de COVID-19 ar fi putut evitată, având în vedere că la început existau șanse mici să se răspândească, susțin cercetătorii unui nou studiu, potrivit CNN, citat de revista22.ro.


 

Experții studiază momentul în care a apărut virusul și modul în care a apărut în China. Ei au descoperit că prima infectare cu COVID-19 la om a avut loc în luna octombrie, anul 2019.


La început, șansele ca virusul să declanșeze o pandemie erau mici

Șansele erau mici la început, la prima infecție, ca virusul să declanșeze o pandemie, dar condițiile neprielnice din piața alimentară din Wuhan au constituit o breșă suficient de mare încât să dea startul răspândirii virusului la nivel mondial.

„A fost furtuna perfectă - acum știm că virusul a avut nevoie de o breșă sau două pentru a se răspândi în felul acesta”, a declarat Michael Worobey, profesor de biologie evolutivă la Universitatea din Arizona, care a participat la studiu.


Dacă o singură persoană nu ar fi mers la piață într-o zi din octombrie, s-ar fi putut ca pandemia COVID-19 să nu se întâmple deloc.

„Dacă lucrurile ar fi fost cu foarte puțin diferite, dacă persoana care a dus virusul în piața din Wuhan ar fi decis să nu meargă în ziua aceea sau dacă ar fi fost prea bolnavă pentru a ieși din casă, probabil că răspândirea nu ar fi avut loc. Poate nici n-am fi știut vreodată despre asta”, a mai spus el.


Dacă virusul era „mai mortal”, nu ar fi fost prea târziu

Profesorul Michael Worobey a mai declarat că faptul că virusul a fost identificat rapid este remarcabil. La finalul anului 2019, posibilitatea apariției unui nou virus era încă discutată.

În luna ianuarie a anului 2020, COVID-19 era deja cunoscut - secvențiat și caracterizat, potrivit sursei citate. Dar chiar și așa, tot era târziu pentru a opri pandemia.


Având în vedere că virusul nu este destul de mortal, nu a „ieșit în evidență” chiar atât de tare. În anii 2002-2004, primul virus din „familia” SARS a omorât aproximativ 10% din bolanvii infectați.

„Noi, comunitatea științifică, eram conștienți de potențialul pandemic al unui patogen cu virulență moderată, dar foarte transmisibil. Însă sistemul nostru de a raporta bolile este condiționat în a detecta virusuri la pacienți spitalizați sau decedați. În mod clar, acest lucru nu a fost de ajuns pentru a opri COVID-19”, a explicat Joel Wertheim, profesor asociat de boli infecțioase la Universitatea din California.

Etichete: virus pandemie covid19
Ultimele Stiri
abonare newsletter