Sănătate

S-a descoperit o posibilă cauză pentru boala Parkinson! Primele semne pot apărea la zeci de ani de la expunere

Boala Parkinson este tot mai întâlnită în rândul oamenilor în vârstă, dar nu numai. S-a aflat o posibilă cauză a declanșării bolii.

 

 


Deși majoritatea cazurilor nu au o cauză clară, cercetătorii consideră că un factor declanșator este expunerea la tricloretilenă (TCE), substanță folosită în degresarea industrială, curățarea chimică, dar și în produse de uz casnic, cum ar fi cele de lustruit pantofi și produse de curățat covoare.

Legătura dintre această substanță și probleme grave de sănătate a fost dovedită de muncitorii care au fost expuși la TCE la locul de muncă. Un studiu din 2008 care a analizat aceste date a arătat că TCE este un factor de risc pentru Parkinson. Și un studiu realizat în 2011 a adus dovezi, constatând „o creștere de șase ori a riscului de Parkinson la persoanele expuse la locul de muncă la tricloretilenă (TCE)”.


Semne care pot apărea și după zeci de ani

TCE este o substanță cancerigenă, cunoscută ca factor de risc pentru mai multe tipuri de cancer. Legătura dintre TCE și Parkinson poate fi adesea trecută cu vederea pentru că primele semne ale bolii pot apărea și după zeci de ani de la expunerea la TCE. În timp ce unele persoane care au intrat în contact cu boala se pot îmbolnăvi rapid, altele pot lucra sau trăi în locuri contaminate o mare parte din viață înainte de a dezvolta simptome de Parkinson.

Deși această substanță este interzisă în multe țări din Europa, nu există restricții în mare parte din SUA, contaminând aerul, solul și apa în zonele industriale. Specialiștii estimează că TCE este prezentă în peste 30% din apele subterane din SUA.


În timp ce anumiți cercetători nu cred că TCE din apa potabilă este suficientă pentru a provoca boli, dr. Ray Dorsey îi contrazice. „Numeroase studii dovedit că apa de la robinet poate provoca boala Parkinson. Iar în acest caz, de vină nu este doar TCE, ci și pesticidele,” spune specialistul.

Deși folosirea dispozitivelor de filtrare poate ajuta la reducerea TCE din apa potabilă, totuși băile în apă contaminată, precum și inhalarea vaporilor din apele subterane și din solul toxic, pot fi mult mai dificil de evitat.


O posibilă epidemie

Dr. Ray Dorsey, neurolog la Centrul Medical al Universității din Rochester, crede că în curând ne vom confrunta cu epidemie de Parkinson, în condițiile în care Parkinson este deja tulburarea neurologică cu cea mai rapidă creștere din lume. În SUA, numărul persoanelor afectate a crescut cu 35% în ultimii 10 ani, spune Dorsey, și „credem că în următorii 25 de ani se va dubla”, scrie The Guardian.

Ultimele Stiri
abonare newsletter