Social

Asociația Magic ajută 10 mii de familii cu copii bolnavi! Le oferă cazare, transport la spitale, bani și multe altele. Tu cum poți să-i ajuți?

Asociația Magic ajută peste 10.000 de familii cu copii gravi bolnavi. În lupta cu boala, voluntarii le oferă bani, transport la spitale, cazare, vacanțe și multe altele. Află cum poți ajuta și tu.

Asociația Magic ajută peste 10.000 de familii cu copii grav bolnavi / Foto: Asociația Magic Asociația Magic ajută peste 10.000 de familii cu copii grav bolnavi / Foto: Asociația Magic

 

 


Asociația Magic este o organizație non-profit, neguvernamentală, care sprijină peste 10.000 de familii cu copii grav bolnavi. Ei le asigură o adevărată rețea de mâini de ajutor în lupta cu boala, prin 12 proiecte. Printre aceste proiecte se numără următoarele:

„Transportul familiilor cu copii grav bolnavi, la spital și înapoi acasă, cu șoferi voluntari (Șofer de Suflet), cazare pentru părinți pe perioada spitalizării copiilor (MagicHOME), pachete săptămânale pe secțiile de oncopediatrie și consiliere psihologică a copiilor și părinților (MagiCARE), colete lunare cu alimente și toate cele necesare pentru familiile cele mai vulnerabile (MagicBOX), burse educaționale (MagicEDU) în valoare de 500 de lei/lună, tabere pentru copiii oncologici sau care au pierdut pe cineva drag în lupta cu boala (MagiCAMP), vacanțe pentru întreaga familie a copilului bolnav (MagicTICKET) și multe altele”, au transmis, pentru monitorulcj.ro, reprezentanții Asociației Magic.


Voluntarii magici, îngeri pentru refugiații ucraineni

Odată cu declanșarea războiului din Ucraina, Magic și-a întins mâinile de ajutor și pentru sprijinirea refugiaților ucraineni. Asociația le-a oferit locuri de cazare gratuite în MagicHOME-urile sale din București (12), Iași (8), Chișinău (10), Viena (6) și în MagiCAMP (40).

Peste 100 de voluntari au devenit „șoferi de suflet” pentru refugiații ucraineni:


„De asemenea, voluntarii asociației, din proiectul Șofer de Suflet, au asigurat încă din prima zi transportul refugiaților ucraineni, de la graniță spre locurile de cazare (ale asociației sau către alte destinații din România, unde refugiații au nevoie să ajungă). 103 șoferi de suflet s-au implicat în această acțiune. De la începutul războiului, Magic a cazat 420 refugiați (mulți dintre ei pe termen lung), a transportat 720 și a trimis periodic ajutoare în Ucraina: la Universitatea din Ismail, transformată în refugiu pentru 200 de suflete de refugiați din estul Ucrainei (dintre care 80 de copii) și la orfelinatul din Arciz, care are în grijă 32 de copii orfani de război”, ne-au mai relatat voluntarii magici.

Tu cum poți să ajuți?

Asociația Magic nu ar putea să facă toate aceste lucruri dacă nu ar exista donatorii. Dacă vrei să ajuți și tu familiile cu copii grav bolnavi, o poți face printr-o donație.


Redirecționează 3,5% din impozitul pe venit:

A început completarea formularului 230 prin care persoanele fizice redirecționează 3,5% din impozitul pe venit salarial, din pensie (dacă pensia este de peste 2000 lei) sau din chirii. Completarea, semnarea și depunerea se face electronic pe acest link: https://redirecționează.ro/asociația-magic, automat formularul ajunge la Magic. Alternativ, documentul se poate printa, semna și trimis scan la facemmagie@asociatiamagic.ro sau fizic la unul din sediile noastre.

De asemenea, poți ajuta direct familiile copiilor cu probleme de sănătate să-și acopere nevoile de bază, prin redirecționarea a 20% din impozitul pe profit sau prin oferirea serviciilor/bunurilor oferite de compania ta.


Cafelele se transformă în donații

Totodată, clujeanul Vlad Pop ne-a transmis că duminică, 12 februarie, Asociația Magic va avea Ziua Magica la LET'S COFFEE, în Cluj-Napoca, unde toate cafelele se vor transforma în donații pentru bursele educaționale ale copiilor cu cancer MagicEDU. Dacă vrei să contribui cu mai mult de o cafea, vei avea la dispoziție în coffee shop o cutie pentru donații.

De asemenea, poți dona 2 euro dacă trimiți cuvântul BURSA prin sms la 8844.

Mai multe detalii despre cum poți să donezi pentru Asociația Magic aici.

CITEȘTE ȘI:

54.000 de euro, cel mai scump zbor al Asociației Blondie. 5 copii grav bolnavi, duși la tratamente în străinătate: „E o minune”

Un clujean a alergat 620 km în 7 zile: „Durerea mea din aceste zile nu se compară cu cea a copiilor la chimioterapie.” VIDEO

Ultimele Stiri
abonare newsletter