Social
Mesajul lui Andrei Andreicuț de Paști: Politicienii aflaţi în duşmănie ar trebui să zică "Unii pe alţii să ne îmbrăţişăm"
Mitropolitul Clujului, Albei, Crișanei și Maramureșului, Andrei Andreicuț, a făcut marți un apel către toți oamenii politici să se împace de Sfintele Sărbători de Paște, subliniind că Învierea Domnului este o sărbătoare a iubirii și a luminii, iar menirea este să le amintească oamenilor să trăiască în pace.
Mitropolitul Clujului, IPS Andrei Andreicuţ, şi-a transmis, marţi, de la reşedinţa mitropolitană din Cluj-Napoca, mesajul de Paşte, el citând şi din Pastorala dedicată acestei sărbători şi intitulată "Între lumină şi întuneric, între Hristos şi diavolul".
„Și liderii politici sunt creștini și ei trebuie să poată zice așa cum zice cântarea de la Paște: «Unii pe alții să ne îmbrățișăm să zicem fraților și celor ce ne urăsc pe noi». Acesta este un mesaj pentru toată lumea”, a spus mitropolitul Clujului, la finalul mesajului său pentru Sfintele Sărbători de Paști.
El a amintit de puterea pocăinței și a spovedaniei, pe care Dumnezeu a lăsat-o oamenilor pentru a se putea îndrepta.
„S-ar putea ca unii dintre cei ce sunt în pușcărie, de fapt, să petreacă în lumină chiar și acolo sărbătoarea de Paște, dacă îl au pe Hristos în suflet. Acum dacă au făcut fapte reprobabile și dacă pentru acele fapte sunt acolo, sigur că sunt fapte ale întunericului. Numai că Dumnezeu ne-a lăsat la îndemână taina sfintei pocăințe sau a spovedaniei. Orice lucru rău ar fi făcut cineva, dacă are un moment în care se căiește și apucă pe cale cea bună este reabilitat de Dumnezeu”, a spus Andrei Andreicuț.
Înaltpreasfinția Sa a precizat că s-ar bucura dacă în viitor toți creștinii vor sărbători Paștele în aceeași zi, așa cum se întâmplă anul acesta, și dacă Bisericile își vor uni calendarele.
Andrei Andreicuț a explicat că Biserica Ortodoxă Română a adoptat o soluție de compromis, pentru a rămâne alături de celelalte biserici ortodoxe care respectă calendarul iulian, pe rit vechi, deși România a adoptat de aproape o sută de ani calendarul gregorian.
”Ar fi de dorit ca toți creștinii să sărbătorească în aceași zi Paștele. Anul acesta se întâmplă așa. Acum este doar o problemă legată de calculul Paștilor. Principiul este același. Însă datorită decalării dintre calendarul iulian și calendarul gregorian, intervine în mulți ani acest decalaj între data în care sărbătoresc Paștile creștinii din Orient și creștinii din Occident (...) Românii au găsit o dată de compromis: sărbătorile cu dată fixă le sărbătorim după calendarul îndreptat (Gregorian) și sărbătorile legate de Paște pe calendarul neîndreptat (Iulian). Paștile, Rusaliile și Înălțarea, ca să fim în comuniune cu ceilalți credincioși ortodocși care nu și-au îndreptat calendarul — cu rușii, sârbii și Patriarhia Ierusalimului — le ținem pe vechi”, a spus mitropolitul.
Acesta a declarat că ar fi de dorit ca mișcarea ecumenică și întâlnirile dintre Biserici să aibă ca rezultat și „repararea'' calendarului, însă a precizat că este foarte dificil de realizat acest lucru.
Întrebat, în continuare, dacă cei care au săvârşit fapte reprobabile sunt şi oamenii din fotbal sau politicienii aflaţi după gratii, iar mesajul îi vizează şi pe ei, mitropolitul Clujului a arătat că, dacă aceştia se căiesc şi o apucă pe calea cea bună, sunt reabilitaţi de Dumnezeu.
"S-ar putea ca cei care sunt în puşcărie, de fapt, să petreacă în lumină ziua de Paşte, dacă îl au pe Hristos în suflet. Dacă au făcut fapte reprobabile şi pentru acele fapte sunt acolo, sigur că sunt fapte ale întunericului. Dumnezeu ne-a lăsat taina spovedaniei, orice lucru rău ar fi făcut cineva şi are un moment în care se căieşte şi o apucă pe calea cea bună este reabilitat de Dumnezeu. Probabil că în sufletele lor este tristeţe, pentru că nu sunt acasă în ziua de Paşte, dar, dacă au credinţă şi şi-au găsit echilibrul, pot să simtă bucuria Învierii şi în închisoare", a spus IPS Andrei.