Social
Susținătorii din R. Moldova a lui Ponta, aduși la vot în primul tur de scrutin cu microbuzele
Mai multe microbuze decorate cu pozele candidatului PSD la alegerile prezidenţiale din România au fost văzute transportând alegători din Republica Moldova, inclusiv din Chişinău, la secţia de votare din Ialoveni.
Imediat ce votează, aceştia se adună în grup şi urcă în microbuzele care îi transportă la destinaţiile iniţiale. Ulterior microbuzele cu “pontişti” revin încărcate cu alţi alegători, din alte localităţi. Alegătorii lui Ponta sunt asiguraţi cu transport de Partidul Democrat, iar lîngă microbuze au fost văzuţi mai mulţi primari care fac parte din acest partid, scrie Europeanul.
Liderii Partidului Democrat din Moldova și ai Partidului Social Democrat din România au semnat, pe 9 septembrie 2014, în cadrul unei vizite făcute la București de o delegație a PDM, un protocol de colaborare și parteneriat. Cele două partide vor dinamiza proiectele comune și se vor susține reciproc – atât în alegeri, dar mai ales pentru a dezvolta proiecte economice și sociale de care să beneficieze cetățenii ambelor țări.