Social
Colegiul Medicilor din România este împotriva cardului de sănătate. Care este motivul
Din 2015, toți românii care au asigurare medicală vor deține un card național de asigurări de sănătate.
Colegiul Medicilor din România este împotriva cardului de sănătate. Care este motivulConducerea Colegiului Medicilor din România (CMR) nu susține cardul de sănătate și nici dosarul electronic pentru că acestea nu constituie "o prioritate pentru actul medical", a declarat marți la o dezbatere președintele CMR, Vasile Astărăstoae.
Potrivit reprezentantului CMR, în lume există doar două țări care au implementat dosarul electronic iar cardul de sănătate nu face altceva decât să spună dacă persoana este asigurată sau nu. "(n.r. — Cardul) împiedică desfășurarea actului medical și birocratizează. Viitoarea carte de identitate va cuprinde și aceste elemente pe care le are cardul. Noi nu vom sabota, dar nu vom susține cardul și dosarul electronic. Vom susține toate acțiunile Ministerului Sănătății și ale CNAS, mai puțin aceste lucruri. Pe noi ne interesează actul profesional", a declarat Astărăstoae, citat de Agerpres.
Reprezentanții Casei de Asigurări de Sănătate (CAS) Cluj au declarat recent că din 2015 vor intra în vigoare cardurile naționale de sănătate. Până atunci, toți medicii de familie trebuie să cumpere cititoare de carduri, iar asigurații trebuie să intre în posesia cardurilor care sunt distribuite prin poștă. “Întrucât, începând din anul 2015 serviciile medicale care se acordă în sistemul de asigurări sociale de sănătate vor fi validate şi decontate doar în baza cardului iar prezentarea acestuia la furnizorii de servicii medicale (medic de familie, medic specialist, spital, farmacie, laborator) va deveni obligatorie rugăm pe această cale asiguraţii care au fost avizaţi de către factorii poştali să se prezinte (cu avizul şi actul de identitate) la sediile oficiilor poştale indicate, pentru a-şi ridica cardurile naţionale de asigurări sociale de sănătate”, a explicat Crina Grozav, purtătorul de cuvânt al CAS Cluj.