Social
Dorinţele a 450 de copii din satele izolate din Cluj s-au îndeplinit de Crăciun
Angajații ai 11 companii l-au ajutat pe Moș Crăciun să răspundă și să îndeplinească dorințele a 450 de copii din sate izolate din județuj Cluj.
Sute de copii din comunități izolate ale județului Cluj vor primi cadourile pe care i le-au cerut Moșului, datorită implicării angajaților companiilor clujene în inițiativa „Fii și tu Moș Crăciun”, organizată de Fundația World Vision România, Biroul Zonal din Cluj.
Cei 450 de copii locuiesc în satele Valea Gugii, Guga (comuna Cășeiu), Bonț, Săcălaia și Nicula (comuna Fizeșu Gherlii) Bonțida (comuna Bonțida), Iuriu, Cara, Straja, Boju (comuna Cojocna), Ghirișu Român, Boteni, Crișeni (comuna Mociu), Someș Uzină (comuna Gilău), Agriș (comuna Iara), Săcel (comuna Băișoara). Micuții și-au scris sau desenat dorințele în câte o scrisoare. Acestea au ajuns, cu ajutorul „curierilor” de la World Vision, la Moș Crăciun, iar moșul le-a îndeplinit întocmai.
Campania „Fii și tu moș Crăciun” a fost posibilă, pentru al treilea an la rând, datorită implicării angajaților de la mai multe companii care au sedii în Cluj.
Zilnic, pe parcursul ultimei săptămâni, angajații acestor firme, însoțiți de reprezentanții World Vision, s-au deplasat în comunități pentru a aduce în casele unor familii defavorizate bucuria sărbătorilor de iarnă.