Social

Să salvăm viaţa unui salvator! Florin Benea, paramedic SMURD Cluj are nevoie de ajutorul nostru

Florin Benea, paramedic SMURD Cluj a fost diagnosticat cu o formă severă de leucemie acută. Operaţia care îi va salva viaţa costă 150.000 euro. Până acum a fost adunată aproximativ jumătate din sumă.

De şapte ani, paramedicul Florin Benea din cadrul SMURD Cluj a salvat sute de vieţi şi a participat la peste 1.000 de intervenţii. Acum, a sosit momentul ca salvatorul să fie salvat de noi toţi, să îl ajutăm pe Florin să se întoarcă cât mai repede la ceea ce iubeşte să facă: să salveze vieţile semenilor.

Paramedicul clujean are 30 de ani şi de şapte ani este paramedic la SMURD Cluj. Este căsătorit cu Ramona şi are un băieţel de trei ani, Tudor. Poate cea mai dură zi din viaţa lui a fost 27 decembrie 2014 când a fost diagnosticat cu o formă severă de leucemie acută. Nimeni nu bănuia că nişte simptome ale unei banale răceli sunt de fapt semnele cruntei boli. Atât Florin cât şi colegii au început să îşi pună semne de întrebare când au început să îl doară şi picioarele. Atunci, paramedicul a făcut o serie de analize şi astfel a aflat vestea. “Colegul nostru Florin Benea a fost diagnosticat în preajma Crăciunului cu o formă severă de leucemie acută. La cei 30 de ani ai săi, Florin a participat la peste 1000 intervenții alături de echipajul SMURD Colina, ultima misiune fiind chiar cu o zi înaintea nefericitului diagnostic”, spun colegii lui Florin Benea.


Acum, paramedicul face în continuare chimioterapie, a rezistat bine tratamentului menit să controleze boala, dar singura şansă de vindecare este un transplant de măduvă care se poate face la o clinică în străinătate. “Colegul nostru face chimioterapie în continuare. Starea lui fizică şi psihică este bună. Este bine deocamdată”, afirmă Irina Szekernyes, una dintre colegele lui Florin Benea.

Transplantul de măduvă costă 150.000 euro şi până acum a fost adunată aproximativ jumătate din sumă. Colegii lui Florin spun că Raed Arafat a făcut toate demersurile pentru găsirea clinicii potrivite şi se pare că după ce suma va fi atinsă, paramedicul clujean va fi operat în Milano. “Vă rugăm să ne fiți alături în demersurile întreprinse pentru a aduna suma necesară intervenției chirurgicale, 150.000 de euro. Medici, asistenți, paramedici pompieri sau studenți voluntari în cadrul SMURD Cluj, cu toții ne dorim să-i oferim lui Florin șansa pe care le-a acordat-o de atâtea ori celor pe care i-a ajutat”, subliniază colegii lui Florin.


Pentru donaţii persoane fizice este deschis un cont la Banca Transilvania – sucursala Dej, titular cont Ramona Benea:

SWIFT: BTRLRO22


Euro - RO 36 BTRL EUR CRT 0152 660 201

Ron - RO 86 BTRL RON CRT 0152 660 201


USD - RO 40 BTRL USD CRT 0152 660 201

Persoanele juridice/societăţile comerciale pot face donaţii la Fundaţia pentru SMURD - organizaţie non-guvernamentală, Cod unic de inregistrare (CUI): 20177660, CONT IBAN LEI: RO 09 RNCB 0188 0848 0804 0012, deschis la BCR Târgu-Mureş.

abonare newsletter