Social

400 de femei au participat la "Crosul Divelor", în sprijinul copiilor cu insuficienţă renală

Aproximativ 400 de femei îmbrăcate în fuste şi purtând peruci, pălării sau funde şi flori în păr au participat, sâmbătă, la Cluj-Napoca, la "Crosul Divelor", o parte din banii adunaţi din taxele de participare urmând să fie donaţi Asociației Claudia Safta, care se ocupă de câteva zeci de copii cu insuficienţă renală.

Potrivit organizatorului concursului, Horaţiu Morar, competiţia "Crosul Divelor" a ajuns la a doua ediţie, numărul participantelor dublându-se faţă de anul trecut.

"Evenimentul e dedicat exclusiv doamnelor şi domnişoarelor, e un eveniment la care încă de la prima ediţie am adăugat câte o cauză caritabilă, astăzi (sâmbătă - n.r.) s-au strâns aproximativ 400 de dive, vremea a ţinut cu noi, sperăm că s-au bucurat de alergare şi noi ne bucurăm că prin prezenţa lor reuşim să aducem un pic de bucurie unor copii care chiar au mare nevoie de susţinere. Anul acesta susţinem copiii cu insuficienţă renală, care au nevoie de dializă. În ceea ce priveşte numărul de doritoare să se înscrie la concurs, a fost un fenomen care ne-a luat prin surprindere, am fost nevoiţi să suplimentăm numărul de locuri şi am închis înscrierile cu o săptămână mai devreme decât data iniţială", a declarat Horaţiu Morar, la finalul competiţiei, potrivit Mediafax.


Câştigătoarea probei de cinci kilometri a fost o tânără de 25 de ani, care a participat şi anul trecut la "Crosul Divelor".

"Eu alerg în fiecare zi, însă e cu totul altceva când alergi într-un concurs, pentru că e mai mare concurenţa şi atunci psihicul te ucide mai mult decât fizicul. E nemaipomenit ca alergând să putem ajuta nişte copii care au nevoie de sprijin şi sper ca pe viitor să se organizeze cât mai multe evenimente de acest gen", a declarat, corespondentului Mediafax, Mona Zuaiter, câştigătoarea probei de cinci kilometri.


Concurenta care s-a clasat pe primul loc la proba de doi kilometri, Tania Stan, are 27 de ani şi a spus că este prima dată când participă la un astfel de concurs.

"Sportul e modul meu de relaxare, mă ajută să meditez. E prima dată când particip la un astfel de concurs şi nu m-am pregătit special pentru competiţie, de exemplu în săptămâna aceasta nu am alergat deloc, duminică am alergat ultima dată", a spus Tania Stan.


Participantele la "Crosul Divelor" au alergat pe aleile principale din Parcul Sportiv "Iuliu Haţieganu" din Cluj-Napoca.