Social

UBB, cea mai transparentă universitate din România

Universitatea Babeş-Bolyai ocupă primul loc în ,,Topul transparenţei universităţilor publice". Clasamentul cuprinde 55 de universități din România.

Topul a fost realizat de Societatea Academică din România și Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România.  

Raportul ,,Topul transparenţei universităţilor publice" a fost prezentat de Vlad Cherecheş, vicepreşedintele Alianţei Naţionale a Organizaţiilor Studendeşti din România (ANOSR), care a afirmat că, cele mai transparente universităţi, conform studiului, sunt Universitatea Politehnică din Timişoara şi Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, ambele fiind clasate pe primul loc în top, cu 94 de puncte. Cele două universităţi sunt urmate de Universitatea de Medicină şi Farmacie din Târgu Mureş, Universitatea din Craiova, Universitatea de Vest din Timişoara şi Universitatea ,,Ştefan cel Mare" din Suceava.


În cadrul proiectului au fost analizate site-urile tuturor celor 55 de universități de stat din România, ținându-se cont de 14 criterii de transparență și analizând prezența unor informații și documente considerate relevante pentru orice instituție de învățământ superior care funcționează după principiile bunei guvernanțe. Printre aceste criterii luate în considerare se numără: verificarea paginilor web, răspunsurile la cererile formulate în baza Legii 544/2001, efectuarea de vizite de studiu în instituţiile de învăţământ superior, lista cu taxele percepute de universitate.

Principala concluzie a raportului ,,Ce ne spun şi ce ascund paginile web ale universităţilor din România" a fost că universităţile de stat trebuie să fie mai transparente. Potrivit autorilor raportului, principalele informații pe care universităţile de stat nu le afişează pe site-uri sunt procesele verbale ale întrunirilor structurilor de conducere, rezultatele evaluărilor cadrelor didactice de către studenţi, cereri de oferte, anunţuri referitoare la achiziţii şi hotărârile la zi ale structurilor de conducere.


Articol scris de Ana Caşu, studentă la Jurnalism, FSPAC-UBB, anul I

Etichete: site ubb cluj
Ultimele Stiri
abonare newsletter