Social

Bacul este supravegheat la Cluj de peste 80 de polițiști

Examenul de bacalaureat a început astăzi cu proba orală de evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română.

Pe durata examenului de bacalaureat, 84 de poliţişti clujeni vor acţiona, zilnic, suplimentar faţă de activităţile dispozitivelor curente din teren.

“Echipajele din teren vor acţiona pentru a depista şi lua măsurile legale faţă de persoanele care, prin comportamentul sau activităţile pe care le desfăşoară, afectează climatul de siguranţă publică. În acest sens, cele 81 de centre de examinare sunt incluse în itinerariile de patrulare ale poliţiştilor”, au declarat reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Cluj.


De asemenea, poliţiştii rutieri vor acţiona pentru fluidizarea traficului rutier, prevenirea accidentelor rutiere, precum şi a ambuteiajelor.

Efectivele Poliţiei Clujene sunt în teren pentru menţinerea unui climat de ordine şi siguranţă publică şi fluidizarea traficului rutier, în zona unităţilor de învăţământ, astfel încât examenul naţional de Bacalaureat să se desfăşoare în condiţii de normalitate.

Ultimele Stiri
abonare newsletter