Social

Zborul ursuleților. 160 de copii din Ucraina au zburat în Turcia cu ajutorul Asociației Blondie. VIDEO

160 de copii din centre de plasament din Ucraina au fost ajutați să ajungă în siguranță, în Antalya. „Copilăria trebuie să găsească mereu o cale!”, spune Adelina Toncean, fondatoarea Asociației Blondie.

Zborul ursuleților. 160 de copii din Ucraina au zburat în Turcia cu ajutorul Asociației Blondie Zborul ursuleților. 160 de copii din Ucraina au zburat în Turcia cu ajutorul Asociației Blondie

 

 


160 de copii din centre de plasament din Ucraina, refugiați din calea unui război nemilos, au zburat marți spre Antalya (Turcia).

Asociația Blondie, care de ani de zile organizează zboruri umanitare pentru copii care au nevoie de tratament în străinătate, a pus umărul la transportul în siguranță a câteva sute de copii refugiați din Ucraina.


Consulatul Ucrainei în Antalya a organizat evacuarea în Turcia a 1.000 de copii fără părinți, din centre de plasament din țara vecină lovită de război.

Marți, cu ajutorul Asociației Blondie, 160 dintre ei au urcat într-un avion HiSky la Baia Mare și au aterizat la orele prânzului în Turcia, unde vor petrece probabil următoarele luni, departe de ororile războiului.


„Copilăria trebuie să găsească mereu o cale!”, spune Adelina Toncean, fondatoarea Asociației Blondie.

Adelina Toncean, fondatoarea Asociației Blondie, înconjurată de jucării de pluș pe care urmează să le ofere copiilor ucraineni refugiați de la bordul avionului

Zborul 108, zborul ursuleților

Zborul de marți, „zborul 108” potrivit numărătorii oficiale, a fost special: alături de copii, la bord s-au aflat și peste 300 de jucării de pluș, un cadou din partea Asociației Blondie.


La început ușor reticenți, puțin timizi și tăcuți, cei 160 de copii au primit cu mare bucurie ursuleții, pisicile și cățelușii de pluș, iar zborul de o oră și jumătate a fost o joacă.

„Să se calculeze nivelul de bucurie din avion!”, a scris pe Facebook Adelina.


1.000 de copii, transportați în siguranță, departe de ororile războiului

„A fost al treilea zbor din proiectul inițiat de Consulatul Ucrainei în Antalya de a evacua 1.000 de copii fără părinți din Ucraina. Și mai avem două, vineri și luni. Și, gata! Toți cei 1.000 de copii vor fi în siguranță!”, a declarat Adelina Toncean.

Zborul a fost posibil cu ajutorul OMV Petrom, Karpaten Turism, Dertour.ro.

Adelina Toncean, fondatoarea Asociației Blondie
 

CITEȘTE ȘI:

EMOȚIONANT. Doi copii ucraineni, primiți cu aplauze în prima zi la o școală din Italia - VIDEO

528 de copii din Ucraina au intrat neînsoțiți în România. Un copil a fugit pentru a doua oară de război

Ultimele Stiri
abonare newsletter