Sport
Antrenorul U-BT Cluj, membru în liga celor mai importanți antrenori de pe continent
Mihai Silvășan, antrenorul echipei U-BT Cluj, a fost acceptat ca membru în Euroleague Head Coaches Board. Acest lucru înseamnă faptul că Silvășan se regăsește într-o organizație unde activează cei mai importanți tehnicieni de pe continent.
Echipa U-BT alături de antrenorul Mihai Silvășan. Sursă foto Facebook U-BT Cluj-Napoca
Euroleague Head Coaches Board a fost creat ca un ONG în anul 2019. Proiectul s-a concretizat odată cu un workshop al antrenorilor desfășurat la Barcelona, iar Željko Obradović a fost desemnat atunci președinte, în vreme ce Pablo Laso a primit funcția de vicepreședinte. Scopul forului este să unească antrenorii europeni și să pregătească tineri pentru această profesie.
La ora actuală, Euroleague Head Coaches Board reunește și alți antrenori de top precum Ergin Ataman, Sarunas Jasikevicius, Xavi Pascual, Ettore Messina sau Andrea Trinchieri. Președinte este principalul celor de la Fenerbahce, Dimitris Itoudis, proaspăt numit în funcție.
Printre dorințele selecționerului Greciei se numără extinderea Euroleague Head Coaches Board. Drept urmare, începând cu această toamnă au fost cooptați alți trei antrenori, dintre care doi de la formații din 7Days EuroCup. Mihai Silvășan este printre cei mai tineri dintre aceștia.
„Este o oportunitate să mă dezvolt alături de cei mai buni antrenori din Europa. Este o șansă să învăț lucruri noi, deoarece nu te poți relaxa în această meserie și oricând pășești pe teren poate să apară o situație nouă. Totul a început de la cursurile Euroligii la care am luat parte, chiar dacă am asistat la multe discuții online, din cauza pandemiei. Apoi am mers la congres și n-am ezitat când a venit posibilitatea să mă alătur Board-ului. Suntem o echipă nouă în EuroCup, dar vrem să ne regăsim în această poveste mulți ani de acum înainte. Ne dorim să progresăm și să devenim mai buni”, a spus Silvășan
CITEȘTE ȘI: