Sport
Ioan Ovidiu Sabău, despre viața de antrenor și experiențele din perioada de fotbalist: „Toți care au fost la centrul de copii și juniori la U Cluj sunt foarte legați de acest club”
Ioan Ovidiu Sabău a împărtășit părerea sa despre experiența de a fi antrenorul „U” Cluj până acum plus alte momente cheie din cariera sa de fotbalist și de antrenor.
Ioan Ovidiu Sabău a învins în prima partidă oficială de la revenirea pe banca „U” Cluj /FOTO: FC Universitatea Cluj - Facebook
„U” Cluj a câștigat meciul de revenire a lui Ioan Ovidiu Sabău ca și antrenor, scor 2-1 la în fața FC Voluntari. Tehnicianul a împărtășit într-un interviu acordat prosport.ro, emoția trăita în urma acestuia. În plus, membrul generației de aur a povestit momente cheie din cariera sa de jucător și antrenor.
„Bucuros efectiv pentru că antrenez echipa mea de suflet, îmi dă încredere în mine. Mi-am recâștigat încrederea în mine și e mai ușor să lucrezi cu jucătorii după victorie. Au fost emoții, foarte mari emoții pentru că știi ce înseamnă pentru mine să antrenez U Cluj. E foarte greu, o răspundere mare pe umerii mei.
Cele mai mari emoții pentru că ești de aici și sunt așteptări mari. Este greu să explici cuiva ce înseamnă pentru mine”, a declarat Sabău.
Ioan Ovidiu Sabău nu a făcut mutarea ca jucător la Brescia ca o datorie pentru Mircea Lucescu, ci din respectul pe care i l-a purtat.
„Nu ca o datorie, dar sigur și din respectul pe care i-l port.
Era greu de refuzat. Și știam că unde este dânsul sunt condiții și se cere performanță. A fost o alegere foarte bună atunci”, a mai declarat Sabău.
Anul 2000 și plecarea în Liga a 3-a: „Nu erau mingi, echipamente, era greu și cu masa. Apoi am fost forțat să plec”
Tehnicianul Universității Cluj a venit la echipă când aceasta era aproape de a se dizolva ca o decizie emoțională. Fostul fotbalist era atașat de club și a dorit salvarea lui.
„Domnul Maja (n.r. Ioan Maja, fost conducător Universitatea Cluj) venise la Pro Rapid și îmi povestea situația. Că echipa este pe desființat, că e aproape de faliment și că eu aș putea să mișc lucrurile. Astea au fost discuțiile. Cum eram sensibil pe partea asta am acceptat. Decizia a fost pur emoțională. Și cred că toți cei care au fost la centru de copii și juniori la U Cluj sunt la fel foarte legați de acest club.
Campion, echipa națională… Am venit pe niște bani… (râde). Eram și antrenor și jucător și nu mai vorbesc de condiții. Nu erau mingi, echipamente, era greu și cu masa. Am rugat niște prieteni să-mi aducă niște viței… Foarte multe probleme, dar am avut un nucleu de copii foarte talentați și asta suplinește de multe ori. Vezi cum cresc, cum se dezvoltă. Erau Cociș, Florescu, Abrudan, Păcurar, foarte mulți tineri. Am făcut o selecție națională atunci. O perioadă grea, dar frumoasă.
Ușor, ușor am fost forțat să plec. Sunt fel și fel de lucruri care să te facă să pleci. Au fost nemulțumiri. Eu n-am putut să zic, pentru că așa e bine în orașul tău, să vorbești mai puțin și să asculți mai mult. A fost cel mai greu moment. Râdeau portarii de la Primărie de mine. Mă întrebau dacă nu mă mă angajez la Primărie pentru că dimineața la 7 și ceva eram la Primărie. Umblam să fac rost de bani. Venind, eu credeam că mișc lucrurile și că vom reuși să facem un centru sportiv,o baza sportivă, să facem ceva pentru fotbalul clujean. Dar nu întotdeauna reușești să fi convingător sau folosești metodele cele mai bune poate. Dar a rămas un nucleu de jucători foarte buni care mai apoi au fost și vânduți de club”, a mai declarat Sabău.
Sabău, despre duelul cu Rapid: „Există riscuri când sunt multe laude. Până acum am realizat doar un meci important”
Antrenorul Universității îi avertizează pe jucători că trebuie să rămână cu picioarele pe pământ după victoria obținută în fața Voluntariului, pentru a avea succes în meciul cu Rapid.
„Există acest risc când sunt multe laude, nefiind obișnuit să câștigi tot timpul, să intervină acel sentiment de automulțumire. Până acum am realizat doar un meci important”, a declarat Sabău în cadrul conferinței de presă.
Antrenorul șepcilor roșii a ținut să-l laude pe omologul său de pe banca Rapidului, Adrian Mutu.
„Mutu mi se pare din ce în ce mai matur, mai echilibrat. A crescut foarte mult ca și antrenor. Fotbalul românesc are nevoie de astfel de oameni care au reprezentat fotbalul nostru la cel mai înalt nivel”, a zis acesta.
Sabău s-a arătat înrijorat de starea gazonului de pe Cluj Arena:
„Dacă ne vom lua măsuri nu va îngheța. Există instalația de încălzire, poate fi acoperit cu o folie. Necesită, într-adevăr, o implicare mai mare și sper să nu arate la fel cum a arătat la meciul cu Voluntari”, a mai declarat antrenorul Universității.
CITEȘTE ȘI: