Sport
Simona Halep a plecat la Miami, în primul turneu după un an şi jumătate de pauză. „Va fi foarte greu să reintru în formă”.
Simona Halep a plecat, luni dimineaţă, la Miami, unde va participa la primul turneu după un an şi jumătate. Jucătoarea română de tenis a declarat că nu şi-a stabilit încă obiectivele pentru următoarea perioadă, în condițiile în care îi va fi greu să reintre în forma care a consacrat-o.
Jucătoarea de tenis Simona Halep/ Foto: Simona Halep - Facebook
Simona Halep a primit un wild card la turneul american, după ce TAS i-a redus suspendarea de patru ani la nouă luni. Halep nu a mai jucat din august 2022, când a fost eliminată în primul tur la US Open.
Halep: „E prea devreme să mă gândesc la rezultate”
„Au fost nişte zile foarte emoţionante şi obositoare, epuizante aş putea spune, dar sunt bucuroasă în acelaşi timp, pentru că am reuşit ceea ce îmi doream de la început, să se facă dreptate şi să vadă toată lumea că sunt un sportiv curat. Este foarte devreme să mă gândesc la rezultate. Acum vreau să văd cum mă simt pentru prima dată de la reîntoarcere. E un turneu bun, mi-a plăcut întotdeauna să joc acolo, însă e greu să spun acum ceva. Am deja un an şi jumătate de când nu am jucat un meci oficial şi e greu să îmi dau cu părerea acum. Vreau să îmi dau seama cum mă simt la reîntoarcerea pe teren şi după aceea îmi voi seta şi obiectivele. Nu m-am gândit la următoarele turnee, vreau să văd cum e la Miami şi după aceea. Nu ştiu în cât timp îmi voi putea reveni în formă pentru că nu am mai stat niciodată atât de mult. Îmi doresc să o iau săptămâna cu săptămână şi să văd cum îmi reintru în formă pentru că va fi destul de dificil”, a declarat Halep.
CITEȘTE ȘI:
Simona Halep a revenit în ţară și este pregătită să participe la Jocurile Olimpice. „O să fac totul pentru a participa!”
Referitor la posibila sa participare la Jocurile Olimpice, Halep a spus că sunt şanse minime să se poată califica: "Îmi doresc să joc la Olimpiadă şi voi face tot ceea ce trebuie ca să pot să mă calific, însă sunt şanse minime. Horia Tecău mi-a scris un mesaj, i-am spus că ne întâlnim la Miami şi discutăm, e mult mai bine faţă în faţă”.
Simona Halep a plecat spre SUA, unde va participa la turneul de la Miami, alături de un partener de antrenament, un fizioterapeut şi de mama sa.
Jucătoarea română de tenis Simona Halep a confirmat, joi seara, într-o postare pe Instagram, că îşi va face revenirea oficială în circuitul profesionist la turneul WTA 1.000 de la Miami. Fostul lider mondial a primit un wild card din partea organizatorilor pentru a putea juca la Miami Open, având în vedere că porneşte de la zero în clasamentul WTA.
CITEȘTE ȘI:
Simona Halep a dat în judecată compania canadiană de suplimente nutriționale și cere daune de peste 10 milioane de dolari
Cel mai bun rezultat al Simonei Halep la Miami Open este atingerea semifinalelor în două rânduri, 2015 şi 2019. În 2015 a fost învinsă în penultimul act de americanca Serena Williams, cu 6-2, 4-6, 7-5, iar în 2019 de Karolina Pliskova, cu 7-5, 6-1. Ultima sa participare la turneul din Florida datează din 2021, când pierdea în turul al treilea.
Halep nu a mai jucat un meci oficial din 29 august 2022, când era învinsă de ucraineanca Daria Snigur cu 6-2, 0-6, 6-4, în primul tur la US Open, ulterior fiind depistată pozitiv la un control antidoping efectuat la turneul newyorkez.
Citiți monitorulcj.ro și pe Google News
CITEȘTE ȘI: