Sport
S-a aflat cine va arbitra meciul „U” Cluj - Universitatea Craiova, în finala Cupei României
Federația Română de Fotbal (FRF) a anunțat cine va arbitra finala Cupei României.
FRF a anunțat cine va arbitra finala Cupei României | Foto: Mădălina IVAN, monitorulcj.ro
Marian Barbu (37 de ani) va arbitra, pentru prima dată, finala Cupei României, programată miercuri, 13 mai 2026, între Universitatea Cluj și Universitatea Craiova, pe Stadionul Municipal din Sibiu, potrivit unui comunicat publicat pe site-ul Federației Române de Fotbal.
Arbitrul din Făgăraș va fi ajutat de arbitrii asistenți Mihai Marica și Marius Badea, în timp ce al patrulea oficial a fost desemnat Ionuț Coza.
În camera VAR se vor afla Iulian Dima (arbitru video) și Cristina Trandafir (arbitru asistent video). Brigada este completată de rezerva de arbitru asistent Alexandru Vodă, iar prestația oficialilor va fi monitorizată de observatorul Adrian Comănescu.
„Marian Barbu traversează unul dintre cele mai bune sezoane ale carierei, fiind un arbitru constant delegat atât în competițiile interne, cât și în cele organizate de UEFA. În sezonul 2025/2026, Barbu a condus 20 de partide în Superligă (incluzând sezonul regular, play-off și play-out). A fost, de asemenea, arbitrul ales pentru a conduce Supercupa României 2025 dintre FCSB și CFR Cluj, acesta a fost primul meci cu un trofeu pe masă din palmaresul său”, a mai transmis FRF.
„U” Cluj vrea Cupa României
De asemenea, Barbu a oficiat meciuri în UEFA Champions League, Europa League și Conference League.
Doar două zile ne mai despart de finala Cuperi României. „U” Cluj va juca împotriva Universității Craiova. „Studenții” sunt gata să pună mână pe trofeu, după ce, în 2023, pe același stadion au „scăpat” trofeul după ce au pierdut la loviturile de la 11 metri.
Meciul este programat miercuri, 11 mai 2026, de la ora 20.00.
Citiți monitorulcj.ro și pe Google News
CITEȘTE ȘI:
