Sport

Ciprian Marica a fost înregimentat de Getafe

Preşedintele clubului Getafe, Angel Torres, a declarat joi seară, după meciul cu Celta Vigo, scor 2-0, că gruparea pe care o conduce a obţinut serviciile atacantului Ciprian Marica.

"Getafe l-a achiziţionat pe românul Ciprian Marica, prezent pe Coliseum Alfonso Perez pentru a urmări partida cu Celta. Acest lucru a fost confirmat de Angel Torres, preşedintele clubului madrilen, la finalul meciului. Oferta de la Rayo Vallecano a fost insuficientă pentru jucător", notează Marca.

Ciprian Marica, liber de contract după ce i-a expirat în această vară înţelegerea cu echipa Schalke 04, a mai fost dorit în ultima perioadă de Rayo Vallecano, Tottenham Hotspur, Newcastle United, Arsenal Londra şi AC Fiorentina, scrie Mediafax.


 

abonare newsletter