Sport

România va organiza în 2014 CE de senioare la box feminin

Confederația Europeană de Box amator (EUBC) a atribuit României organizarea Campionatelor Europene (CE) de senioare din 2014, competiție care se va desfășura în luna mai la București.

România a avut drept contracandidată Irlanda, dar Comitetul Executiv al EUBC a preferat țara noastră, meciurile urmând să aibă loc la Sala Polivalentă ''Ioan Kunst-Ghermănescu''.

Președintele EUBC, Franco Falcinelli, a fost unul dintre susținătorii României în cursa pentru desemnarea țării organizatoare a competiției, apreciind dosarul depus de FRB, care a numărat 60 de pagini, se arată pe site-ul oficial al forului pugilistic național, informează Agerpres.


''Cu o mare plăcere vă informez despre decizia ca Europenele de box feminin din 2014 să fie ținute în mai 2014 la București, aprobată cu o majoritate covârșitoare de Comitetul Executiv al EUBC. Am mare încredere că sub conducerea dvs, Federația Română de Box și Comitetul local de organizare vor oferi o șansă de dezvoltare pentru boxul feminin european'', se arată în scrisoarea trimisă de Falcinelli președintelui FR Box, Leonard Doroftei.

Șeful federației europene va veni la București în perioada următoare pentru semnarea contractului cu orașul gazdă al competiției.

Ultimele Stiri
abonare newsletter