Sport

Petrolul Ploiești, amendat și exclus timp de 3 sezoane din campionatul european

Comisia de control financiar a cluburilor din cadrul UEFA a sancționat 6 cluburi, inclusiv Petrolul Ploiești și Pandurii Târgu Jiu, din cauza datoriilor neonorate.

Clubul Petrolul Ploiești a fost amendat cu 50.000 euro și a fost exclus timp de 3 sezoane din cupele europene, suspendare care va fi ridicată dacă gruparea română va reuși să probeze până pe 31 ianuarie 2014 că a plătit restanțele financiare acumulate până la 30 septembrie 2013, informează Agerpres.

Tot din cauza datoriilor, Pandurii Târgu Jiu a primit o sancțiune financiară de 40.000 euro, Slask Wroclaw — 20.000 euro, în timp ce Vitoria Portugal a încasat un avertisment.


Pentru 3 sezoane au mai fost excluse cluburile FC Skonto (Letonia) plus o amendă de 40.000 euro și Metalurg Donețk, plus o amendă de 80.000 dolari.

Ultimele Stiri
abonare newsletter