Sport

Contra a abandonat haita „lupilor": „Petrolul va rămâne mereu în sufletul meu"

Cosmin Contra şi-a reziliat contractul cu Petrolul Ploieşti. „Guriță” a semnat astăzi un contract valabil până în 2016 cu fosta sa echipă, Getafe.

Sursafoto: fcpetrolul.ro Sursafoto: fcpetrolul.ro

"Începând de astăzi, contractul dintre FC Petrolul Ploieşti şi antrenorul Cosmin Contra s-a încheiat. Clubul nostru a luat act de dorinţa tehnicianului Contra de a renunţa la funcţie, în favoarea unei cariere în Spania. Având în vedere performanţele obţinute la FC Petrolul şi tot ce a însemnat prezenţa sa la Ploieşti în ultimul an şi jumătate, clubul nostru a considerat absolut normal să-l înţeleagă şi să-i respecte decizia", se arată pe site-ul clubului prahovean.

Cosmin Contra a declarat că va încerca să ajute clubul Petrolul Ploieşti de fiecare dată când va avea nevoie. "Mulţumesc conducerii clubului pentru faptul că m-a înţeles şi am încredere că şi suporterii vor face acelaşi lucru. Petrolul va rămâne mereu în sufletul meu, este clubul care m-a lansat ca antrenor in fotbalul mare şi voi încerca toată viaţa să-l ajut, la fel ca şi pe toţi oamenii implicaţi în acest proiect", a declarat Contra.


La rândul său, finanţatorul Dan Capră a afirmat că nu putea să refuze rugămintea lui Cosmin Contra de a-şi continua cariera de tehnician într-un campionat mai puternic. "Este o decizie grea pe care am fost nevoiţi să o luăm astazi, dar nu puteam să-l refuzăm pe Cosmin, având în vedere ceea ce reprezintă el ca om şi antrenor. Îi dorim mult succes în carieră şi îi mulţumim pentru tot ce a făcut pentru oraşul Ploieşti. Îi asigurăm pe suporteri că vom lua imediat o decizie în privinţa noului tehnician al echipei, care suntem convinşi că va asigura continuitate la nivelul performanţelor cu care fanii noştri s-au obişnuit deja", a spus Capră.

abonare newsletter