Sport

Finala Cupei României va avea loc pe 23 mai

Federația Română de Fotbal a decis să modifice data la care se va disputa finala Cupei României.

Deși inițial a fost programat pentru 31 mai, ultimul act al Cupei se va juca cu o săptămână mai devreme, pe 23 mai. Partida va avea loc pe Național Arena.

În finală se vor duela câștigătoarele „dublelor” Steaua-Dinamo și Petrolul-Astra. Dacă ultimele două au remizat, 0-0, în meciul tur, campioana României s-a impus categoric, cu 5-2, în prima manșă a semifinalei cu rivala din Ștefan cel Mare. Returul celor două semifinale se va disputa pe 16, respectiv 17 aprilie.


Trei din cele patru semifinaliste au câștigat ultimele trei finale ale Cupei României. Petrolul, în ediția 2012/2013, Dinamo, în sezonul 2011/2012 și Steaua, în ediția 2010/2011.

Ultimele Stiri
abonare newsletter