Sport
Miriuță, optimist înaintea meciului cu Dinamo: „Mergem să câștigăm"
CFR joacă mâine, în fața lui Dinamo, un meci doar pentru palmares. Formația din Gruia nu mai are nicio șansă să prindă cupele europene.
În tur, feroviarii au câștigat cu 1-0 printr-un gol marcat de Florin Costea, în minutul 9.
Meci fără miză pentru CFR. Gruparea vișinie întâlnește mâine pe Dinamo, partidă care are o importanță mai mare pentru „câini”. Bucureștenii au nevoie de o victorie pentru a-și asigura matematic locul patru, care permite participarea într-o cupă europeană. De cealaltă parte, feroviarii s-au autoeliminat din drumul către Europa după eșecul cu Astra (0-1) și remiza cu Concordia Chiajna (1-1). Chiar și așa, Vasile Miriuță își îndeamnă elevii la luptă. „Fiecare meci are o miză pentru noi. Știu că nu mai avem șanse la cupele europene, dar vrem să terminăm cât mai sus în clasament. Ne dorim să trecem peste Pandurii, acesta e obiectivul nostru. Mergem la Dinamo să câștigăm, nu ne e teamă. Tot timpul ne dorim victoria, indiferent dacă adversarul se numește Dinamo, Steaua sau Astra. E o atmosferă bună în lot, mergem cu încredere”, a transmis tehnicianul clujenilor.
„Sunt doar speculații”
Dinamo a pierdut runda trecută pe terenul lui FC Brașov (0-2), meci care a trezit suspiciuni în rândul fanilor bucureșteni. Suporterii „câinilor” şi-au acuzat jucătorii de non-combat, părăsind arena de la Braşov cu 20 de minute înaintea finalului. „Nu m-a surprins eșecul lui Dinamo. Brașovul e o echipă bună, iar Țălnar a demonstrat că e un antrenor valoros, face treabă excelentă acolo. Victoria Brașovului a fost una meritată. Sunt doar speculații, nu a fost nimic necurat la meci”, a subliniat Miriuță pentru Monitorul de Cluj.
Dinamoviștii aruncă cu banii
Pentru a evita un nou pas greșit, șefii lui Dinamo le-au promis prime jucătorilor. Fiecare fotbalist va încasa 1.000 de euro în cazul unei victorii în fața „vișiniilor”. Flavius Stoican nu va putea conta însă pe două piese de bază: Țucudean (suspendat) și Durimel (accidentat). „Sunt doi jucători importanți, dar pe noi nu ne interesează problemele lor. Mai important e ca noi să facem un joc bun, să avem atitudine și să obținem cele trei puncte. Nu trebuie să schimbăm nimic la echipă, doar să o băgăm în poartă. Cu Chiajna am avut și mult ghinion, am ratat multe ocazii de a înscrie, dar nu mai contează acest lucru, mergem înainte. Sper ca în meciul cu Dinamo să vină rândul și atacanților să marcheze, nu numai fundașilor”, a afirmat Miriuță.
Cum îi motivează pe jucători?
CFR traversează cea mai neagră perioadă a sa, dar Vasile Miriuță știe cum să-i țină în priză pe jucători. „Ei și-au dat seama ce fel de antrenor sunt. Jucătorii simt dacă sunt o «javră», nu pot să-i păcălesc. Ei știu că sunt un om corect cu ei și că îi respect, de aceea mă și apreciază. Există respect reciproc”, a explicat antrenorul băimărean, care nu și-a ascuns intenția de a continua pe banca feroviarilor și din vară: „Îmi doresc din suflet să rămân aici, în ciuda problemelor care există la echipă. Depinde doar de șefi. Dacă ei mă vor în continuare, atunci voi rămâne antrenor”.
Confruntarea dintre Dinamo și CFR Cluj are loc mâine, de la ora 21.00. Trupa ardeleană ocupă locul 7 în clasament, cu 42 de puncte, la 10 lungimi în spate de rivalii lor din Ștefan cel Mare.