Sport

Regal fotbalistic pe Cluj Arena! Generația de Aur a făcut show în fața Universității Cluj

Generația de Aur și foști jucători ai Universității Cluj din perioada 1990-1995 au oferit un show veritabil, sâmbătă, pe Cluj Arena. Partida, disputată în scop umanitar, s-a încheiat cu victoria categorică a tricolorilor, scor 10-1. Banii strânşi din vânzarea biletelor vor ajunge la copiii defavorizaţi din două centre sociale din judeţele Cluj şi Alba.

Pentru o zi stadionul Cluj Arena a îmbrăcat haine de sărbătoare. Cu toate că anii au trecut peste ei, Bogdan Stelea, Dorinel Munteanu, Adrian Ilie sau Iosif Rotariu au făcut magie cu balonul rotund, ca în vremurile bune. Foștii jucători ai Generației de Aur i-au delectat pe spectatori cu goluri spectaculoase și driblinguri senzaționale. Cel mai în formă a fost „Cobra”. Fostul jucător al Stelei și al Valenciei a făcut „haos” în careul clujenilor, reușind un hattrick în prima repriză, spre satisfacția suporterilor.

Nici Rotariu nu s-a lăsat mai prejos. Fostul mijlocaș al naționalei României a trimis direct la vinclu din afara careului, reducându-l la tăcere pe marele Ritli. Un gol asemănător l-a reușit și Adrian Cocan, în actul secund.


Repriza secundă l-a avut în prim plan pe Bogdan Stelea. „Arnold” a lăsat deoparte mănușile și și-a testat abilitățile de... atacant. A marcat un gol spectaculos cu capul, fiind ovaționat de publicul prezent pe Cluj Arena. Ionel Ganea (2), Ilie Lazăr, Dorinel Munteanu și Costel Gâlcă și-au trecut și ei numele pe lista marcatorilor.

Evenimentul caritabil „Fotbal de aur din suflet pentru copii” a avut ca scop principal informarea şi sensibilizarea societăţii civile faţă de problematica copiilor părăsiţi, aflaţi în dificultate precum şi strângerea de fonduri pentru: continuarea lucrărilor la Așezământul Social pentru copii Sfântul Onufrie de la Mănăstirea Tăuți (Cluj), sprijinirea caselor de tip familial ale Centrului de Servicii Sociale “Sfânta Veronica“ din comuna Dumbrava (Alba), case situate în imediata apropiere a Mănăstirii Dumbrava și care adăpostesc peste 100 copii aflaţi în dificultate.


Echipele:

„U" Cluj '90-'95: Ritli - Şandru, Jula, Brătianu, Cristi Pojar - Francisc Dican - Radu Sabo, Maier, Cioloboc, Bănceu - Marius Popescu; Antrenori: Remus Câmpeanu, Remus Vlad, Tiberiu Poraczki

România: Stelea - Vădanu, Leo Grozavu, Daniel Prodan, Uzunea - Gălcă, Dorinel Munteanu - Ilie Lazăr, Adrian Ilie, Rotariu - Ganea

abonare newsletter