Sport

Invazie de străini la Cluj. „U" BT va ataca sezonul 2014/2015 cu 7 stranieri

Patru jucători străini și-au prelungit contractele cu „U” BT Cluj. Printre noutăţi se numără un american care a mai evoluat sub Feleac în trecut, un fundaş croato-francez și un pivot american de 2.10 m.

„U" BT Cluj a făcut public numele celor şapte jucători străini cu care va aborda sezonul competiţional care debutează în toamnă. „Studenţii” au reuşit să prelungească contractele la patru stranieri, care au evoluat şi în campionatul precedent la Cluj-Napoca: Branko Cuic, Darius Hargrove, Milan Medvedj şi Boris Lalovic. Totodată, ardelenii i-au achiziţionat pe americanii Sean Barnette, Michael Southall şi pe croato-francezul Zoran Cvjetkovic.

Noutăţi cu cifre impresionante

Barnette revine în curtea formaţiei clujene după un an petrecut în Bulgaria, la Rilski Sportlist. Extrema de peste ocean a îmbrăcat echipamentul alb-negru în sezonul 2012-2013 sub bagheta lui Niksa Bavcevic. Anul trecut, în curtea bulgarilor, Barnette a reuşit un sezon foarte bun, având cele mai bune cifre din lotul celor de la Rilski. În 24 de meciuri jucate în campionat, americanul a acumulat medii de 15.6 puncte, 7.8 recuperări şi 1.7 pase decisive. 


Michael Southall este un pivot uriaş, de 2.10 metri, şi cu o greutate de 107 kg. Acesta a evoluat ultima dată în Qatar la Al Sadd, acolo unde a avut în medie 9.3 puncte pe partidă şi 7.4 recuperări. Sportivul de 32 de ani din Statele Unite a mai jucat de-a lungul carierei în campionate puternice precum cele ale Spaniei sau Greciei.

De cealaltă parte, Zoran Cvjetkovic, 24 de ani, este un conducător de joc de 1.90 metri, care în trecut a făcut, la rândul său, cunoştinţă cu baschetul românesc, fiind component al grupării Concordia Chiajna. Acesta a jucat câteva meciuri pentru ilfoveni în sezonul precedent, după ce în trecut a evoluat pentru Oberwart (Austria) și Zrinski (Bosnia).


Clujul va avea în sfârşit „bancă lungă”

Campionii României din 2011 sunt cunoscuţi pentru faptul că, de-a lungul anilor, s-au luptat cu probleme de lot, având în rotaţia de bază niciodată mai mult de 8-9 jucători. Odată cu achiziţiile din acest an situaţia se schimbă radical pentru alb-negri. Cu cei 7 străini în lot, alţi 4 români cu experienţă şi 5 jucători tineri care cresc de la meci la meci, tehnicianul Dorin Pintea poate privi cu optimism spre sezonul care demarează în toamnă.

Lotul lărgit cu care „U" BT Cluj va aborda Liga Naţională de Baschet Masculin, Cupa României şi FIBA EuroChallenge este format din: Mihai Silvăşan, Cătălin Baciu, Andrei Mandache, Tudor Jucan, Branko Cuic, Miljan Medvedj, Boris Lalovic, Darius Hargrove, Michael Southall, Zoran Cvjetkovic, Sean Barnette, Mario Lazăr, Mirel Dragoste, Kuti Nandor, Gheorghe Dragoş şi Wilhelm Brosser.


Doar 6 străini pot juca

În meciurile din Liga Naţională, Bobo Pintea va putea trece pe foaia de joc doar 6 jucători străini din cei 7. „Ţinând cont că în acest an suntem angrenaţi pe trei fronturi şi făcând o recapitulare a sezonului trecut, am decis, împreună cu staff-ul tehnic şi conducerea clubului, să întărim lotul, dar în acelaşi timp să şi menţinem structura de bază. Am încercat să ne întărim cu jucători români, pentru că din sezonul viiitor (sezonul 2015-2016, n.red.) va fi obligatoriu un român în teren”, a subliniat Dorin Pintea. „Va fi un sezon foarte greu, la cât de mult s-au întărit și celelalte echipe. Pentru noi, obiectivul principal ar fi să jucăm finala și să avem un parcurs cât mai bun în Europa. Ne așteaptă un sezon lung, pe trei fronturi, dar suntem pregătiți pentru orice", a adăugat Mircea Cristescu, președintele executiv al clubului „studențesc".

„Bugetul nu este fix. Dacă e nevoie de un milion de euro, atunci, atât va fi. Noi vom sprijini cu tot ce trebuie echipa", Nicolae Tarcea, vicepreședinte „U" BT Cluj


Articol scris de Radu BĂRĂIAN (student la Jurnalism, FSPAC-UBB, anul II)

abonare newsletter