Sport

Simona Halep va deveni numărul 2 mondial

Jucătoarea chineză de tenis Na Li, locul 2 WTA, a anunţat prin intermediul unei reţele de socializare că, nu va participa la turneele de pe continentul nord-american, dar nici la US Open, din cauza unei accidentări.

Astfel, aceasta nu-şi va putea apăra punctele din 2013 şi va fi întrecută în clasamentul mondial de Simona Halep, locul 3 WTA la ora actuală.

“Din nefericire, trebuie să mă retrag de la turneele de la Montreal şi Cincinnati, dar şi de la US Open. Din martie, am probleme la genunchi şi nu sunt în stare să joc la cel mai înalt nivel”, a comunicat Na Li pe pagina personală de Facebook. Totodată, chinezoaica speră să revină în competiţii la turneele de la Wuhan şi Beijing, care se vor disputa în luna septembrie.


Na Li are în acest moment 6.960 de puncte în clasamentul WTA şi, începând cu data de 11 august, după turneul Rogers Cup din Canada, unde a jucat în semifinale în 2013, va ceda locul doi mondial Simonei Halep.

Românca are acum 6.785 de puncte. Simona va reveni şi ea în competiţie la Cincinnati (11-17 august), turneu WTA Premier 5, acolo unde a jucat în sferturi la ediţia trecută.


Liderul mondial este americanca Serena Williams, cu 9.231 de puncte.

Articol scris de Radu Bărăian, student la Jurnalism, FSPAC-UBB, anul II

Ultimele Stiri
abonare newsletter