Sport

Ciprian Deac, cel mai în formă jucător a lui CFR Cluj din acest sezon, va lipsi două luni de pe teren

Deac a ieșit accidentat în meciul câștigat cu 4-1 cu Astra după ce a dat un gol și o pasă de gol. În acest sezon el reușise în total cinci pase de gol și două goluri, fiind motorul echipei.

Ciprian Deac marcând golul pentru 2-0 în meciul cu Astra Giurgiu Ciprian Deac marcând golul pentru 2-0 în meciul cu Astra Giurgiu

Președintele CFR Cluj, Iuliu Mureșan a confirmat că accidentarea mai veche a lui Deac a recidivat și că va lipsi două luni pentru a se recupera. „Cipri are o ruptură de ligament colateral intern. Nu e afectat genunchiul interior, ligamentele încrucișate. E recidivată această ruptură pentru că a mai avut una la acest nivel. O astfel de problemă nu se operează. Trebuie tratament conservativ. O să fie nevoie de două trei săptămâni de repaus total. Antrenamentele le-ar putea incepe în luna noiembrie. Depinde de cum se reface, dacă mai joacă în acest tur”, a spus Iuliu Mureșan la Divizia Locală de la Digi 24 Cluj Napoca.

Ciprian Deac declară că este conțtient că va urma o perioadă foarte grea pentru el și spune că-i pare rău că s-a accidentat în etapa a șasea. „Am ştiut din prima clipă că e ligamentul rupt. Am mai trecut prin aşa ceva şi cunosc simptomele. Îmi pare rău că m-am accidentat în acest moment, dar asta e. Trebuie să fiu conştient că mă aşteaptă o perioadă foarte grea, în care trebuie să fiu pregătit psihic, în primul rând”, a declarat Deac pentru Digi Sport.


Jucătorul nu dă înapoi după această accidentare și spune că doarr el știe prin ce trece dar că așteaptă să se vindece pentru a reveni în retur pe teren. „Sunt conştient că turul pentru mine s-a terminat. Trebuie să mă gândesc să mă recuperez cât mai repede, cât mai bine şi să fiu 100% apt pentru cantonamentul din iarnă. Numai eu ştiu prin ce trec şi am 1000 de gânduri. Am 28 de ani, nu sunt nici bătrân, nici tânăr. Mai am cel puţin 6 ani de fotbal. Trebuie să privim înainte, ce a fost a fost. Îmi doresc ca atunci când mă întorc să fie cel puţin pe locul doi, dacă nu pe primul loc!”, a declarat pentru postul de televiziune.

Ciprian Deac a marcat 17 goluri din 146 meciuri jucate și a reușit 20 pase de gol pentru CFR Cluj.

Ultimele Stiri
abonare newsletter