Sport

Luptători OK făcuți KO la Sala Sporturilor

Sportivi din Cluj-Napoca, București, Timișoara, Arad, Bistrița, Pitești, Constanța, Năsăud, Târgoviște, Deva și Găiești s-au întrecut într-un spectacol de kickbox, karate și MMA.

Vineri seara, Sala Sporturilor „Horia Demian” a fost gazda celor mai experimentați luptători de kickbox, karate și MMA din țară. La acest eveniment au participat sportivi de la cluburile MMA Transilvania, Catanele Negre din Năsăud, Kombat Pitești, Metalbox Arad, New Era Mediaș, Respect Gym Găiești, Tengu Cluj, Hercules Gym Timișoara și Pretorienii Deva.

Reprezentantul clubului MMA Transilvania, Ciprian Mariș a reușit să-l învingă pe Munteanu Virgil, „Piticul”, de la clubul Fight Academy Pitești în ultima confruntare a serii. După ce a ieșit din ring a declarat că deși a avut o săptămână foarte grea este fericit că a reușit să învingă. „Mă simt foarte bine cu toate că am avut o seară foarte grea și o săptămână foarte grea, asta pentru că am luptat în această săptămână și la alt concurs. Succesul se datorează antrenorilor mei, muncii pe care o depun zi de zi”, a declarat Ciprian Mariș, învingătorul de la categoria 65kg.


Diana Belbita, de la clubul Fight Academy Pitești, a reușit să o învingă la singura categorie la carer au concurat fete, unde a întâlnit-o pe reprezentanta clubului Metalbox Arad, Crișan Roxana. Aceasta a adeclarat după meci că este o senzație minunată să învingi într-o astffel de confruntare și că doar din luna aprilie practică luptele MMA. „Am început din întâmplare să practic MMA dar de cinci ani practic judo și kickboxing în paralel, am ceva rezultate în kickboxing și în judo, le-am combinat și astfel am reușit să ajung în cușcă”, a spus învingătoarea la categoria 57 kg fete.

Sebastian Haidu a afirrmat că acest gen de competiții sunt destul de puține în România, fiind la început de drum, dar speră ca pe viitor să se organizeze mai multe la Cluj unde au fost mulți oameni prezenți. „După părerea mea a fost una dintre cele mai reușite gale din Cluj-Napoca. Am avut un public numeros, am avut meciuri de karate, de kickbox și cele mai spectaculoase meciuri de MMA. De mic sunt pasionat de arte marțiale iar după ce am deschis un club de MMA în Cluj-Napoca mi-a propus să facem astfel de concursuri și inevitabil va trebui să facem multe evenimente pentru sportul acesta. Suntem la început în România, vom crește și astăzi am demonstrat că putem face lucruri mărețe chiar aici în Cluj-Napoca”, a declarat Sebastian Ioan Haidu, organizatorul galei MMA.

Ultimele Stiri
abonare newsletter