Sport

Armata a cedat, clubul lui Becali va putea utiliza sigla, marca dar și stadionul din Ghencea

FC Steaua a ajuns la un acord cu conducerea Clubului Sportiv al Armatei pentru folosirea mărcii Steaua, la capătul unor negocieri care au durat aproximativ o oră şi 45 de minute.

Folosirea mărcii Steaua „se va face pe baza unui acord încheiat între părți”, a anunțat joi un comunicat comun al Clubului Sportiv al Armatei Steaua și al FC Steaua, în urma unor discuții care a avut loc între cele două părți, asta după ce gruparea de fotbal a pierdut la sfârșitul anului trecut sigla și culorile în litigiul cu CSA Steaua.

La întâlnirea care a avut loc la sediul Clubului Sportiv al Armatei au mai participat din partea FC Steaua preşedintele Consiliului de Administraţie Valeriu Argăseală şi directorul financiar Iulian Gheorghişor.


Iată comunicatul comun:
„În urma întâlnirii dintre reprezentanții CSA Steaua București și cei ai SC FC Steaua București SA, desfășurată joi, 15 ianuarie 2015, la sediul clubului militar, cu privire la soluționarea aspectelor legate de punerea în aplicare a deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție (ÎCCJ), au rezultat următoarele concluzii:
Folosirea stadionului Ghencea de către echipa de fotbal se va realiza pe temeiul acelorași coordonate legale care au stat la baza acordurilor și contractelor anterioare;
Până la publicarea motivării deciziei ÎCCJ și finalizarea procedurilor de evaluare a mărcii de către un evaluator autorizat, utilizarea mărcii se va face pe baza unui acord încheiat între părți, în condițiile legii.
Întâlnirea s-a desfășurat într-un spirit de cooperare deschisă, ambele părți exprimându-și preocuparea pentru identificarea celor mai bune soluții de continuare a colaborării în condiții de deplina legalitate, transparență, respect reciproc și în sprijinul asigurării unui cadru coerent de desfășurare a activității sportive de înaltă performanță.
De asemenea, reprezentanți celor doua entități au convenit ca informarea publicului cu privire la rezultatele acestei întâlniri sa se realizeze prin intermediul prezentului comunicat comun de presă”.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a anulat, la 3 decembrie 2014, printr-o decizie irevocabilă, marca Steaua Bucureşti înregistrată de clubul de fotbal al lui Gigi Becali, în procesul intentat acestuia de Clubul Sportiv al Armatei.


Clubul de fotbal deţinut de Gigi Becali a fost acţionat în instanţă în 2011 de Clubul Sportiv al Armatei „Steaua” Bucureşti, care a cerut anularea mărcii înregistrate de gruparea din Liga I.
Tribunalul Bucureşti a respins această cerere, în 17 aprilie 2012, decizie menţinută de Curtea de Apel Bucureşti, în 20 decembrie 2013, însă ICCJ a dat dreptate clubului sportiv.

Oficialii celor două cluburi s-au întâlnit, în decembrie, pentru a negocia termenii în care echipa de fotbal poate continua să folosească denumirea de FC Steaua. După întâlnire, cele două grupări au anunţat, într-un comunicat comun că au ajuns la un acord, valabil până la 15 decembrie 2014, astfel încât activitatea echipei de fotbal în Liga Europa şi în Cupa Ligii să nu fie afectată.
În urma acestui litigiu, emblema FC Steaua a fost eliminată de pe site-ul oficial al clubului şi de pe pagina de Facebook a echipei antrenate de Constantin Gâlcă.


La începutul acestui an, clubul aflat în proprietatea lui Gigi Becali a depus la OSIM mai multe cereri de înregistrare a unor mărci diferite de cea pierdută în urma deciziei instanţei supreme.

Etichete: becali steaua
Ultimele Stiri
abonare newsletter