Sport
Victorie în ultimul meci din cantonamentul „studenților”
Universitatea Cluj a învins-o în ultimul meci din stagiul de pregătire din Antalya pe Guizhou Renhe (China).
Unicul gol al meciului a fost înscris de van den Broek, mijlocașul de 27 de ani transferat zilele trecute din Olanda, de la echipa den Bosch.
„U” Cluj a defilat în meciul cu Renhe Guizhou, deţinătoarea Supercupei din China, cu următoarea echipă: Panagopoulos - Ciupe, Skvorc, Gravenberch, Martins - Costin - van den Broek, Ceppelini - Mengolo, Castillion, Zijler.
Guizhou Renhe este un club fondat în anul 1995, evoluează pe un stadion de 51.000 de locuri, iar în 2013 a câştigat Cupa, cea mai mare perfomanţă de până atunci. Un an mai târziu, Guizhou a câştigat şi Supercupa, terminând campionatul pe locul 6. Superliga din China se joacă după sistemul primăvară-iarnă, iar ediţia 2015 va debuta la începutul lunii martie.
Rezultate în Antalya:
„U” Cluj - Rodinghausen (liga a 4-a din Germania) 1-1 (Vlad Morar)
„U” Cluj - Haladas U21 (Ungaria) 3-0 (Vlad Morar, Ceppelini, Dino Skvorc)
„U” Cluj - Shinnik (liga a doua din Rusia) 1-3 (Ciupe )
„U” Cluj - Haladas (liga 1 din Ungaria) 1-1 (Lemnaru)
„U” Cluj - Cernomoreţ Odessa (liga 1 din Ucraina) 0-3
„U” Cluj - Wiener Neustadt (liga 1 din Austria) 2-1 (Castillion, Neag)
„U” Cluj - Guizhou Renhe 1-0 (gol van den Broek)