Sport

Cristina Neagu, locul 2 în lume

Handbalista Cristina Neagu, a ocupat locul doi, cu 25,8 la sută din voturi în topul federației internaționale (IHF) pentru titlul de cea mai bună jucătoare a anului 2014 din lume.

Componentă naţionalei României şi a echipei Buducnost Podgorica, a ocupat locul doi după brazilianca Eduarda Amorim. Amorim a obţinut 35,2 la sută din voturi, în timp ce a treia a fost Heidi Loke (Norvegia), cu 16,8 la sută.

La masculin, titlul a revenit francezului Nikola Karabatici, cu 33,7 la sută din voturi, urmat de danezul Mikkel Hansen, cu 21 la sută din voturi, iar pe trei a fost un alt francez Thierry Omeyer, cu 19,5 la sută din voturi.


În 2014, Neagu a încheiat pe locul 2 în clasamentul golgeterilor la CE din luna decembrie, în pofida faptului că România a fost pe locul 9, iar în actuala stagiune a Ligii Campionilor este, în prezent, liderul topului marcatoarelor, cu 59 de goluri.

Cristina Neagu a mai cucerit titlul de jucătoarea anului în 2010, cu 25 la sută din voturile exprimate la acea vreme.

Etichete: handbal Neagu
abonare newsletter