Sport

Handbalistele de pe malul Someșului primesc vizita moldovencelor de la HCM Roman

Handbalistele formaţiei „U” Alexandrion vor juca sâmbătă, 12 septembrie, împotriva grupării HCM Roman, într-o partidă ce contează pentru etapa a IV-a a Ligii Naţionale.

Elevele conduse de pe margine de Carmen Amariei abordează această confruntare după victoria obţinută etapa trecută, scor 22-21, pe terenul nou-promovatei CS Măgura Cisnădie.

De partea cealaltă, HCM Roman vine la Cluj după înfrângerea suferită pe terenul formaţiei Corona Brasov, scor 24-23. Înaintea duelului de sâmbătă, „U” Alexandrion şi HCM Roman sunt vecine de clasament.


Clujencele ocupă locul 8, cu un total de 6 puncte, în vreme ce nemţencele sunt pe poziţia a 9-a, cu doar 3 puncte adunate în primele trei etape.
„În primul rând este un meci dificil în care dacă noi suntem puțin atente, chiar dacă Romanul este o echipă titrată și cu alte obiective în comparație cu noi, trebuie să fim puțin atente și să jucăm cu mult curaj, așa cum am făcut-o și în partidele precedente și să încercăm să facem tot posibilul să obținem și această victorie”, a declarat Carmen Amariei, antrenorrea „alb-negrelor”.

Partida dintre „U” Alexandrion şi HCM Roman se va disputa în Sala Polivalentă şi va începe la ora 16:00.


Tichetele de intrare la acest meci se pot achiziţiona de la casa de bilete a Sălii Polivalente, preţul fiind de 10 lei pentru adulţi, 5 lei pentru pensionari şi studenţi, iar elevii beneficiază de acces gratuit pe baza carnetului de elev.

Ultimele Stiri
abonare newsletter