Sport

U Cluj, amendată din nou de Federaţia Română de Fotbal

Clubul de fotbal Universitatea Cluj a fost amendat din nou cu 80.000 de lei de Comisia de Disciplină a Federației Române de Fotbal (FRF), în ședința sa de miercuri.

Foto arhivă Foto arhivă

Amenda a fost aplicată pentru neachitarea datoriilor față de Raul Ciupe și Vasilică Cristocea. “Admite sesizarea. În temeiul art. 38 alin. 1 teza 13 alin. 3 ROAF și art. 86 alin. 6.2 din RD al FRF coroborat cu art. 86 alin. 63 și 79.12 din RD, SC FC Universitatea Cluj se sancționează cu penalitate sportivă de 40.000 lei. În temeiul art. 79.12 din RD al FRF în cazul în care nu achită penalitatea sportivă și debitul în termenul de 30 de zile de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri, clubului Universitatea Cluj i se aplică sancțiunea cu neprogramarea la jocurile oficiale până la executarea la obligațiilor referitoare la debitele neachitate și penalitatea sportivă aplicată”, se arată în comunicatul pentru fiecare speță în parte.

Clubul ardelean fusese amendat cu 80.000 de lei și în ședința de luni a Comisiei de Disciplină a FRF, pentru datorii neachitate față de Ionel Ganea și Emilian Dolha.

abonare newsletter