Sport

Kerber: Cheia meciului a fost faptul că am jucat agresiv. Begu: Am luptat cât am putut, am făcut multe greşeli

Jucătoarea de tenis Angelique Kerber, numărul 3 mondial, a declarat, sâmbătă, într-o conferință de presă, că jocul său agresiv a fost cheia meciului câștigat în fața Irinei Begu, primul din cadrul întâlnirii România - Germania, din barajul pentru menținerea în Grupa Mondială a Fed Cup.

"Am jucat agresiv încă de la primul punct, m-am mișcat bine în teren. Cred că aceasta a fost cheia meciului, faptul că am jucat agresiv împotriva ei. Știam că este o jucătoare bună, am întâlnit-o și în urmă cu o săptămână, așa că știam cum joacă. Tactica a fost să îmi fac jocul și să mă mișc mai mult decât la partida din turneul de la Charleston. A fost un meci bun pentru mine. Am câștigat destul de repede primul set, dar în al doilea au fost destul de multe momente disputate. Cred că e a încercat să joace mai agresiv decât în precedentul nostru meci, dar eu am fost destul de bine pregătită pentru asta", a spus Kerber la finalul partidei.

Jucătoarea germană a afirmat că se așteaptă la un meci dificil, duminică, împotriva Simonei Halep. "Cu Simona mâine va fi un alt fel de meci. Simona Halep este un adversar dificil care joacă foarte bine pe zgură. Așa că mă aștept la puncte lungi. Sunt mai încrezătoare decât înainte să câștig Australian Open. Mental sunt mai bine și încerc să dau totul la fiecare meci, indiferent că joc într-un turneu WTA sau la Fed Cup", a adăugat numărul 3 mondial.


Jucătoarea de tenis Irina Begu (35 WTA) a declarat, sâmbătă, într-o conferință de presă, că a luptat cât a putut, dar a făcut multe greșeli neforțate care au dus în final la înfrângerea suferită în fața numărul 3 mondial, Angelique Kerber.

"Am trăit un sentiment unic astăzi. Mi-aș dori ca fiecare om să trăiască o asemenea atmosferă, un asemenea eveniment. Emoțiile au fost foarte mari la început, dar ulterior mi-am revenit. Publicul a fost extraordinar. Eu am luptat cât am putut și îmi pare rău că poate astăzi i-am dezamăgit pe unii. Dar le mulțumesc celor care m-au susținut indiferent care era situația scorului. Sunt mândră că avem o astfel de sală în România. Consider că am făcut destul de multe greșeli neforțate, iar în setul doi, când mi-am revenit, era poate un pic cam târziu. Tactica mea a fost să fiu agresivă, să joc liftat și apoi să intru cu drepta pe lung de linie. Dar atunci când dorința e prea mare, nu iese așa cum vrem", a spus Begu la finalul partidei.


Jucătoarea Irina Begu (35 WTA) a fost învinsă, sâmbătă, de Angelique Kerber, numărul 3 mondial, cu scorul de 2-6, 3-6, în primul meci al întâlnirii România — Germania, din barajul pentru menținerea în Grupa Mondială a Fed Cup, disputat în Sala Polivalentă din Cluj-Napoca.

Jucătoarea română are în continuare dureri la genunchi, dar a menționat că nu acesta este motivul pentru care a pierdut meciul. "Știam că întâlnesc o jucătoare foarte puternică, care a câștigat Australian Open. Acum două luni plângeam acasă și nu știam când revin. Dar acum mă bucur că sunt pe teren, îmi pare rău că nu am reușit mai mult. Am o problemă la genunchi care nu dispare atât de repede, trebuie s-o țin sub control. Dar nu asta m-a împiedicat să joc un tenis mai bun azi", a explicat jucătoarea.

Ultimele Stiri
abonare newsletter