Sport

CFR Cluj, egal în derby-ul cu FCSB

FCSB şi CFR Cluj au terminat la egalitate, 1-1 (0-0), duminică seara, pe Arena Naţională din Bucureşti, într-un meci din etapa a 7-a a fazei play-off a Ligii I de fotbal.

A fost pentru a patra oară în acest sezon în care cele două candidate la titlul de campioană au terminat nedecis cu acelaşi scor, 1-1.

CFR a reuşit să deschidă scorul la Bucureşti, prin croatul Damjan Djokovic (76), cu un şut fără preluare din marginea careului, dar FCSB a egalat în prelungiri, prin fundaşul Bogdan Planic (90+1), transformat în vârf de atac, care a punctat la o centrare trimisă de Denis Alibec.


Meciul a fost unul tensionat şi fragmentat, cu destul de puţine faze de poartă. CFR nu a pierdut de 11 etape (5 victorii, 6 egaluri), dar are o singură victorie în ultimele şase jocuri.

Etichete: liga 1 cfr cluj
Ultimele Stiri
abonare newsletter