Sport

Criza continuă la CFR Cluj. Conceicao (încă) nu pleacă, Maqueda (încă) nu e oficial

După rușinea suferită în meciurile cu Dudelange, și după înfrângerea, pe teren propriu, cu Viitorul Constanța, CFR Cluj se adâncește într-o criză sportivă și de management.

Eşecul cu Viitorul a consemnat al patrulea meci consecutiv fără victorie pentru CFR Cluj. Trei înfrângeri şi o remiză a fost palmaresul campioanei în tot acest timp. Cu Dan Petrescu pe bancă nu pierduseră niciun meci acasă în tot sezonul trecut.

Conceicao, rămâne antrenor

Încă antrenor pe banca tehnică a CFR-ului, Toni Conceicao nu se gândește la plecare, cel puțin așa declară după ultimele partide. Totuși, la meciul cu Viitorul Cluj, tehnicianul a preferat să stea tot meciul pe bancă.


Deși se zvonește că portughezul va fi înlocuit pe banca echipei clujene de către Juan Jose Maqueda, tehnicianul de 56 de ani a evitat să vorbească despre acest subiect la finalul partidei pierdute dramamtic cu Viitorul.
„Îmi doresc să vorbesc strict despre fotbal. E adevărat că ultimele rezultate nu au fost cele mai bune, însă mi-ar plăcea să vorbim mai mult despre fotbal. Nu am citit ştirile, nu pot nici să confirm, nici să infirm informaţiile care circulă. Acum sunt antrenor şi sper să rămân pe banca CFR-ului”, a declarat Conceicao.

Hagi: „Succesul nu e întâmplător”

Cel mai bun fotbalist român, antrenorul echipei Viitorul Constanţa, Gheorghe Hagi, a vorbit după meciul câştigat de echipa sa împotriva formației CFR Cluj, despre viitorul fotbalului românesc, făcând referire și al situația CFR-ului. El a susţinut că succesul trebuie construit şi soluţia rămâne una singură: investiţia în construcţia şi formarea de jucători.
„Succesul nu e întâmplător, el trebuie construit. Dacă nu ai bazele unui concept tehnic important de succes nu ai cum, totul se construieşte. Muncă, muncă şi construcţia formată. Cred că fundamentul bazei tehnice trebuie să fie formarea, trebuie să ştim să formăm şi să construim, jucători şi apoi echipe puternice ca să putem să ne luptăm cu cei de afară. Iar primul lucru pe care trebuie să îl construim sunt loturile naţionale pentru a deveni foarte puternice. La cluburi când o să ajungem noi la bugete de 50 milioane ca să ne luptăm cu cei de afară, noi avem 10% din ce au ei”, a declarat Gheorghe Hagi.


Mario Camora: „Dumnezeu nu doarme!”

Căpitanul echipei clujene, Mario Camora, a mărturit, după meciul cu Viitorul, că problema nu este la antrenor sau la conducerea clubului ci la jucători.
„Întrebați-l pe patron sau pe președinte, dar Dumnezu nu doarme! Nu e vorba de antrenor. Nici de Edi (n.r. - Edward Iordănescu), nici de Conceicao, e vorba de noi. Nu știu dacă problemele vin de sus, nici nu mai știu ce să zic. Voi credeți că noi nu suntem afectați? Jucătorii nu sunt afectați că nu s-au calificat în Europa League? Afectează! Noi în loc să le facem probleme altora, ne facem probleme nouă. Și Dumnezeu nu doarme! De când s-au întâmplat câteva chestii, noi nu mai batem pe nimeni!”, a declarat Mario Camora.

Camora a mai spus că la Cluj ă față de sezonul anterior în care antrenor a fost Dan Petrescu, în acest sezon nu mai există aceeași conexiune între jucători.
„Nu presiunea este o problemă pentru noi. Suntem campioni, avem șanse să fim campioni, dar cum am spus și după meciul cu Dudelange, toți, de la femeia de serviciu până la conducător să fim pe același drum, așa cum am fost și în campionatul trecut. Și atunci era situația mai grea, eram în spate, dar am fost toți pe același drum și am luat titlul. Acum, nu mai știu dacă suntem pe același drum. Dar, noi suntem principalii responsabili, noi,. jucătorii, că noi suntem pe teren”, a mai spus căpitanul CFR-ului.


Maqueda așteaptă să preia banca CFR-ului

Totuși, la meciul CFR-ului împotriva formației Viitorul Cluj, Iuliu Mureșan a fost văzut stând în lojă alături de spaniolul Juan Jose Maqueda, antrenor care ar putea prelua banca tehnică a formației din Gruia.

Deşi de la startul sezonului n-a trecut mai mult de o lună şi jumătate, CFR va produce a doua schimbare a antrenorului principal.


Portughezul Toni Conceicao așteaptă cu bagajele făcute decizia conducerii echipei clujene, zvonurile fiind că spanilolul Jose Maqueda va fi instalat zilele acestea ca tehnician.

Juan Jose Maqueda (49 de ani) are CV extrem de slab ca antrenor, dar unul foarte atractiv ca fotbalist. A evoluat, printre alte echipe, la Real Madrid, între 1988 şi 1993. Ca antrenor, Maqueda a fost secund la Real Madrid B, Levante, Celta Vigo sau FC Vaslui, iar ca antrenor principal a pregătit echipe din zona Golfului. În România el a lucrat la FC Vaslui alături de fostul antrenor de la Real Madrid, Juan Ramon Lopez Caro, al cărui secund a mai fost şi la alte formaţii din Spania.


După cucerirea titlului de campioană a României, și după plecarea lui Dan Petrescu, în doar o lună și jumătate de la începerea noului sezon fotbalistic, Edi Iordănescu a rezistat numai trei meciuri ca antrenor, portughezul Conceicao a bifat 11 jocuri la CFR: cinci victorii, trei remize şi trei înfrângeri.

abonare newsletter