Sport

”U” Cluj se pregătește să acceadă în Liga 1 în anul centenarului

Jucătorii echipei Universitatea Cluj au realizat, marți, primul antrenament după întoarcerea din cantonamentul avut în Antalya.

Fotbaliștii Universității Cluj, antrenați de Bogdan Lobonț, sunt pregătiți să reînceapă lupta din Liga a 2-a, asta după ce timp de două săptămâni au reușit să joace patru meciuri amicale în Antalya, dintre care patru disputate 90 de minute.

În Turcia, clujenii au înregistrat o victorie, două remize și două înfrângeri în partidele de pregătire și au suferit din cauza precipitațiilor abundente care le-a și anulat un meci amical.


Fundașul stânga al Universității Cluj, Laszlo Sepsi, a declarat că a fost un cantonament bun și că este sigur că echipa va promova în primul eșalon fotbalistic.
„A fost un stagiu bun de pregătire, cu multe antrenamente, meciuri amicale, chiar dacă vremea ne-a pus câteva probleme, dar până la urmă important e că am venit acasă toţi sănătoşi, ne-am pregătit foarte bine, am avut meciuri amicale bune, chiar dacă rezultatele nu au fost pozitive. E foarte concentrat la ceea ce face, foarte preocupat să ne dea cât mai multe informaţii despre adversar, despre ceea ce vrea el să jucăm, se vede că vine dintr-un campionat foarte puternic şi acest lucru ne va ajuta pe parcursul acestui retur. Deja am intrat în contact cu metodele lui de antrenament. Sunt sigur că vom promova şi atunci o să fie un pas mare în faţă în cariera mea. Am venit să mă ajut pe mine, după aceea şi Universitatea cu experienţa mea, chiar dacă nivelul nu e cel din Germania. Mă voi gândi mereu şi la echipa naţională şi sper să mai ajung acolo, este un obiectiv care mă motivează zi de zi, iar în ultimii ani mi-am stabilit obiective ca să mă pot ţine în priză”, a declarat Laszlo Sepsi.

Zilele acestea, primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, a recunoscut că, în adâncul sufletului, e suporter al Universităţii Cluj, club despre care crede că nu va avea probleme să promoveze la finalul acestui sezon.
„Titlul e la Cluj anul acesta, nu-l mai duceţi în altă parte. A pierdut CFR la Craiova, dar nu-i nimic. Lăsaţi că nici alţii nu merg mai bine la început. Se mai întâmplă. Aşa suntem noi ardelenii, începem mai greu, mai domol, dar şi când pornim, nu ne mai oprim. Eu cu sufletul sunt la ”U” Cluj. V-am spus, am bătut tobele pentru ”U”. Am refăcut Universitatea de la zero, după ce clubul a dat faliment. ”U” Cluj va intra în Liga 1 şi îşi va continua drumul spre cupele europene. Este o construcţie sănătoasă, frumoasă, care creşte treaptă cu treaptă. Evident că nu mai bate cu 9-2 sau 7-1, ca în divizia judeţeană. Batem şi noi cum putem. Important e ca ”U” Cluj să intre în liga naţională şi cu siguranţă va intra. Primăria este principalul susţinător financiar al acestei construcţii”, a spus Emil Boc, în cadrul emisiunii ProSport Live.


Universitatea Cluj e nou-promovată în Liga 2, dar vine după promovări succesive din Liga 4 şi e gata să revină pe prima scenă. Universitatea ocupă locul 4 în Liga 2, cu 44 de puncte acumulate după 21 de etape. Lider este Sportul Snagov, cu 46 de puncte.

Următorul meci pentru jucătorii antrenați de Bogdan Lobonț va avea loc sâmbătă, 23 ianuarie, de la ora 13, în deplasare pe terenul echipei Energeticianul.


Meciurile amicale jucate în Antalya:
Universitatea Cluj - Cherno More Varna 0-0 (întrerupt la pauză din cauza unei furtuni)
Universitatea Cluj - Pyunik Erevan 4-1
Universitatea Cluj - Rad Belgrad 1-1
Universitatea Cluj - FC Montana 0-2
Universitatea Cluj - FC Navbahor 0-1

abonare newsletter