Sport

Dan Petrescu, dezamăgit după remiza cu Sevilla:"Nu înțelegem cum am luat gol"

Dan Petrescu a fost extrem de supărat după ce trupa din Gruia a ratat la mustață un succes istoric în Europa League.

CFR Cluj a remizat, 1-1, cu Sevilla în prima manșă a șaisprezecimilor Europa League, și, chiar dacă spaniolii au pornit din postura de favoriți, Dan Petrescu nu s-a ferit să își arate dezamăgirea provocată de rezultat. Tehnicianul campioanei acuză modul în care fundașii CFR-ului au gestionat faza golului egalizator, venit în minutul 82.

 „Băieții au dat totul, au încercat să se auto-depășească. Prima repriză a fost echilibrată, am avut și noi acțiuni periculoase, ei au jucat cu trei fundași centrali, cu Gudelj un fel de libero. După pauză am început extraordinar, am dat gol meritat, dar după, din păcate, băieții au cedat puțin fizic, s-au retras.


Am revăzut și eu golul, nu înțeleg de ce au făcut acel pas înainte, e o greșeală în lanț și sunt foarte supărat, pentru că lucrăm astfel de faze la antrenament. Îmi pare rău pentru fani, pentru jucători, meritau această victorie. Nu țin minte o ocazie clară a lor, nu țin minte o paradă a lui Arlauskis, sunt foarte supărat din cauza acestui rezultat

Este frustrant să iei un astfel de gol, și pe final de meci, sunt supărat. Chiar dacă băteam, șanse mai mari de calificare tot Sevilla avea, ei dau 20.000.000 pe un jucător, noi dăm 50.000 de lei. Ce jucători au avut pe bancă, Banega, Munir, fost la Barcelona”, a declarat Dan Petrescu la finalul meciului cu Sevilla.

Ultimele Stiri
abonare newsletter