Sport

Alex Pașcanu, săgeți către Dan Petrescu:„La CFR Cluj mi-am pierdut pofta de fotbal”

Fundașul central Alex Pașcanu a aruncat câteva săgeți în direcția lui Dan Petrescu și a clubului CFR Cluj.

Alex Pașcanu, săgeți către Dan Petrescu Alex Pașcanu, săgeți către Dan Petrescu

 

 


Adus ca o mare speranță în Gruia, de la juniorii lui Leicester City, internaționalul român de tineret a fost împrumutat în această vară pentru două sezoane la formația Ponferradina, din liga a doua spaniolă.

Fotbalistul a bifat doar patru meciuri pentru echipa lui Dan Petrescu, fiind apoi împrumutat în iarnă la FC Voluntari.


„La CFR Cluj mi-am pierdut pofta de fotbal! Sincer, nu m-aș mai întoarce în România”, a declarat Alex Pașcanu la Pro TV, excluzând astfel o revenire în Liga 1 înciuda faptului că mai este legat contractual de formația din Gruia.

Fotbalistul nu a fost dorit de Dan Petrescu la CFR Cluj, dar conducătorii clubului au făcut transferul peste capul tehnicianului în încercarea de a-i oferi un jucător care să fie vandabil pentru regula U21, capitol la care ardelenii aveau probleme.


Alex Pașcanu a fost dorit și de FCSB, iar finanțatorul Gigi Becali a explicat că cei de la Cluj l-au transferat pe internaționalul de tineret doar pentru ca acesta să nu ajungă la formația sa.