Sport
Reacția antrenorului echipei din Gibraltar înaintea duelului cu CFR Cluj: „Giganții din România!”
CFR Cluj va juca cu o echipă din Gibraltar - Lincoln Red Imps. Antrenorul lor a avut o reacție interesantă când a aflat că că vor juca cu „feroviarii”.
CFR Cluj va avea parte de o experiență inedită în turul 2 preliminar din UEFA Champions League, scrie digisport.ro.
„Feroviarii” vor juca cu o echipă din Gibraltar într-o dublă manșă. Echipa se numește „Lincoln Red Imps”.
Meciul tur o să aibă loc în Gibraltar, marți, 20 iulie. Fanii echipei Lincoln Red Imps așteaptă cu nerăbdare să vadă și acest meci împotriva CFR Cluj sau „giganților din România”, cum au fost anunțați pe grupul de Facebook.
Antrenorul echipei, Mick McElwee, are motive să creadă într-un miracol după ce s-a impus cu 7-2 la general în fața luxemburghezilor de la Fola Esch în primul tur, mai scrie sursa citată:
„Ne pregătim pentru un meci în care trebuie să dovedim că putem să ne apropiem de valoarea adversarului, CFR este de un alt nivel. Noi pornim clar ca mari outsideri în acest duel. Nu-mi fac iluzii, dar ne vom aborda meciul ca să jucăm la cele mai înalte standarde și vom vedea ce se întâmplă. Vreau să vină cât mai mulți spectatori la meci, s-a văzut și la partida precedentă, fanii ne-au purtat spre o victorie la scor”, a declarat tehnicianul grupării din Gibraltar.