Sport
Suporterii, înapoi la meciuri! Competițiile sportive, organizate din nou cu public. Certificatul verde este obligatoriu
Competițiile sportive vor putea fi din nou organizate cu public, atât în interior cât și în aer liber, la o capacitate de 30%. Suporterii vor trebui să prezinte certificatul verde pentru a avea accesul permis.
Meciurile se vor ține din nou cu publicul care prezintă certificatul verde.Măsura face parte dintr-un document aprobat vineri de Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă (CNSU), în care sunt prevăzute noi reguli mai relaxate, în contextul scăderii numărului de îmbolnăviri cu Covid-19.
Măsurile aprobate prin hotărârea CNSU (HCNSU nr.105/2021) urmează să fie validate printr-o hotărâre de Guvern pentru a deveni aplicabile.
Noile reguli pentru participarea suporterilor la competițiile sportive
Astfel, se va permite desfășurarea competițiilor sportive pe teritoriul României, în spații închise sau deschise, doar în intervalul orar 5.00-21.00. Se propune totodată participarea spectatorilor până la 30% din capacitatea maximă a spațiului, cu asigurarea unei distanțe de minimum 1 metru între persoane.
De asemenea, purtarea măștii de protecție este obligatorie și se va permite accesul doar persoanelor care prezintă certificatul verde, fiind vaccinați ori trecuți prin boală.
În același document se propune permiterea organizării concertelor, festivalurilor și a altor evenimente în aer liber, precum și desfășurarea cursurilor cu prezență fizică indiferent de rata de vaccinare, acolo unde incidența este sub 3 la mie.
CITEȘTE ȘI: