Ştiri din Transilvania
Profesor de religie, acuzat că le-a spus elevelor că femeile „merită să fie violate dacă se îmbracă indecent”
Un profesor de religie din Arad este acuzat că și-a jignit elevele și le-a spus că femeile „merită să fie violate dacă se îmbracă indecent”. Polițiștii au deschis un dosar penal pentru purtare abuzivă.
Un profesor de religie din Arad este acuzat că și-a jignit elevele / Foto: Inquam Photos / Octav Ganea
Câteva eleve de la un liceu din municipiul Arad s-au plâns pe reţele de socializare de profesorul lor de religie, care le-ar fi jignit în repetate rânduri şi le-ar fi vorbit obscen la ore.
„Poliţiştii Biroului Siguranţă Şcolară s-au sesizat din oficiu. A fost întocmit un dosar penal pentru purtare abuzivă, un bărbat de 45 de ani, din Arad, fiind cercetat pentru adresarea de expresii jignitoare unei eleve de 18 ani”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratul de Poliţie Judeţean Arad, Claudia Iuga.
Cazul este cercetat de conducerea Colegiului Naţional „Elena Ghiba Birta”, unde predă profesorul, cât şi de Inspectoratul Şcolar Judeţean Arad.
„Avem o echipă de doi inspectori care fac cercetări în liceul respectiv, vor vorbi cu elevele în cauză, cu alţi profesori şi cu profesorul acuzat. Nu există plângeri anterioare acestui caz pe numele acestui cadru didactic. Măsurile le va lua Consiliul de Administraţie al unităţii de învăţământ, se poate merge de la tăierea din salariu până la desfacerea contractului de muncă”, a declarat, pentru agerpres.ro, inspectorul şcolar general, Marius Gondor.
Elevele, care sunt din clasa a XII-a, s-au plâns iniţial în videoclipuri postate pe reţeaua de socializare TikTok. Ele acuză că profesorul le-a spus la cursuri că femeile „merită să fie violate dacă se îmbracă indecent”. Pe unele eleve le-ar fi jignit, iar uneia i-ar fi spus că nu ar fi violată de bărbaţi nici dacă ar fi plătiţi să facă asta.
CITEȘTE ȘI: