Ştiri din Transilvania

Blue Monday România, campania care oferă ședințe gratuite de terapie pentru oamenii care suferă de depresie

Astăzi, 18 ianuarie este cea mai tristă zi din an, iar psihologii oferă ședințe gratuite oamenilor care doresc să primească un ajutor din partea specialiștilor.

 

 


Blue Monday România este o campanie ce oferă ședințe gratuite de terapie tuturor oamenilor care suferă de depresie sau care simt că nu mai pot face față stresului acumulat în ultima perioadă.

 


Andi Daiszler este unul dintre inițiatorii acestei campanii care se află la ediția a IV-a, iar anul acesta va avea loc în mediul online.

Luni, 18 ianuarie este declarată ca fiind cea mai tristă zi din an, iar denumirea de „Blue Monday” s-ar traduce ca fiind  „lunea tristă”. Aceatsă zi a fost stabilită în urmă cu 15 ani pe termeni mai mult sau mai puțin științifici.


Inițiatorul campaniei spune că această zi nu este stabilită sub o formulă matematică, ci este un pretext gândit de un american care dorea să vândă niște sejururi turistice.

„Nu există niciun fel argument că, într-adevăr, în cea de a treia zi de luni a fiecărei lună ianuarie noi ne-am simți mai triști decât în alte zile sau am fi mai afectați că suntem între salarii, sau că au trecut sărbătorile. Nu există o formulă matematică exactă care să ne indice care e cea mai depresivă zi din an, astfel încât Blue Monday e doar un pretext gândit de un american care voia să vândă niște sejururi turistice”, a spus Andi Daiszler, pentru EBS Radio.


Ședințe gratuite de terapie pentru oamenii care suferă de depresie

Campania Blue Monday România dorește să ajute oamenii care au expremientat în ultima perioadă mai multe stări de anxietate sau depresie, care au fost provocate de izolare. În acest proiect sunt implicați 50 de psihologi, o parte dintre ei sunt și din Cluj.

„Avem 50 de psihologi din Cluj, București, Craiova, Iași, Timișoara și Constanța care s-au înscris în această campanie și și-au pus la dispoziție timpul pentru a le răspunde celor care se simt triști sau singuri și nu știu la cine să apeleze și avem până acum peste 100 de beneficiari care s-au înscris”, a mai spus Andi Daiszler.


Ședințele de terapie sunt gratuite și încep astăzi, 18 ianuarie, în mediul online. Campania se va desfășura până pe data de 31 ianuarie, iar înscrierile se pot face aici.

Unul din zece români suferă de depresie

De depresie sau de „boala secolului” suferă unul din zece români. Specialiștii de la Organizația Mondială a Sănătății numesc depresia va fiind „noua boală a secolului”. Specialiștii spun că până în 2030, depresia va fi principala cauză a mortalității. De când a început pandemia, lucrurile s-au înrăutățit, iar mulți oameni care se aflau în izolare au început să sufere de depresie.

Potrivit CNN, în Japonia, în luna octombrie 2020, numărul oamenilor care s-au sinucis a fost mai mare decât numărul oamenilor care au murit de COVID-19, iar sinuciderile s-au înregistrat cel maim ult în rândul femeilor.

CITEȘTE ȘI:

De Blue Monday, cea mai depresivă zi din an, psihologii clujeni oferă ședințe de terapie gratuite

 

Ultimele Stiri
abonare newsletter