Ştiri din Transilvania

Incendiu de PROPORTȚII la o casă! O persoană CARBONIZATĂ și alte două, intoxicate cu fum

Un incendiu de proporții a avut loc la o casă, unde trei persoane au fost victimele flăcărilor: una carbonizată, iar celelalte două au fost intoxicate cu fum.

 

 


Pompierii timişeni au găsit o persoană carbonizată şi alte două intoxicate cu fum, în urma unui incendiu care a avut loc în noaptea de duminică spre luni, într-un imobil din comuna Giroc.

 


„După efectuarea recunoaşterii şi asigurarea accesului în apartamentul incendiat, a fost descoperită o persoană decedată, carbonizată. În urma incendiului, 14 persoane au fost evacuate (nouă adulţi şi cinci minori), iar alte cinci persoane s-au autoevacuat. De asemenea, pe lângă victima decedată, încă două persoane evacuate de pompieri au necesitat îngrijiri medicale, fiind intoxicate cu fum”, a declarat, luni, purtătorul de cuvânt al ISU Timiş, Elena Megherea.

După apelul sosit prin numărul de urgenţă 112, la locul incendiului au fost trimise trei autospeciale de stingere, o autoscară S42, echipaj SMURD tip B şi 16 pompieri. De asemenea, SAJ Timiş a trimis o ambulanţă tip C cu medic. În sprijinul forţelor Detaşamentului 2 de Pompieri Timişoara a fost trimisă o autospecială de stingere cu patru subofiţeri din cadrul Detaşamentului 1, sub comanda ofiţerului de serviciu pe ISU Timiş. La locul intervenţiei este prezentă şi o echipă CFL din cadrul Poliţiei Timiş, care va efectua cercetări.


Incendiul a fost lichidat şi se lucrează la înlăturarea efectelor negative asupra instalaţiilor şi construcţiilor.

Ultimele Stiri
abonare newsletter