Ştiri din Transilvania

A nins pe drumurile din Transilvania! Șoferii, îndrumați să folosească anvelope de iarnă

Șoferii trebuie să fie precauți și să se echipeze cu anvelope de iarnă dacă nu au făcut-o până acum. Primele semne ale iernii au apărut marți dimineața pe drumurile din Transilvania, când a început să ningă.

Prima ninsoare din acest an, pe drumurile din Transilvania. Prima ninsoare din acest an, pe drumurile din Transilvania.

 

 


Utilajele Secţiei de Drumuri Naţionale Miercurea Ciuc au acționat de marţi dimineaţă pe drumurile din zonele înalte ale judeţului Harghita, unde se înregistrează lapoviţă şi ninsoare. Nu au fost semnalate încă probleme în trafic.

 


Şeful Secţiei de Drumuri Naţionale Miercurea Ciuc, Cătălin Romanescu, a declarat că se intervine pe DN 12C, Gheorgheni-Lacu Roşu, DN 12A, Miercurea Ciuc-Comăneşti, DN 13B, Praid-Joseni, DN 15, Topliţa-Borsec şi DN 13A, Odorheiu Secuiesc-Miercurea Ciuc, drumarii împrăştiind sare pe carosabil.

Potrivit sursei citate, nu se înregistrează probleme în trafic cauzate de ninsori.


Poliţiştii le recomandă şoferilor să conducă preventiv şi să-şi echipeze autovehiculele pentru iarnă.

„Îi provocăm pe toţi participanţii la traficul rutier ca, la început de iarnă, să-i facem naturii surpriza să nu ne lăsăm surprinşi. Şi putem face acest lucru înarmându-ne cu răbdare şi cu sporită atenţie, dar şi echipându-ne autovehiculele cu anvelope de iarnă, verificându-le starea tehnică, în special în ceea ce priveşte sistemele de iluminare/semnalizare, încălzire/dezaburire şi de direcţie, dar şi adoptând o conduită preventivă exemplară. Poliţiştii sunt pregătiţi şi vom colabora şi cu drumarii, în aşa fel să nu fie probleme în traficul rutier”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Harghita, Gheorghe Filip.

CITEȘTE ȘI:

Anvelope de iarnă. Când se montează obligatoriu cauciucuri de iarnă? Cât costă și cum se schimbă? VIDEO

FOTO. Nesimțire curată! Un șofer și-a găsit mașina vandalizată, cu anvelope sparte, în Mărăști

Ultimele Stiri
abonare newsletter