Ştiri din Transilvania
Povestea unui învingător. Pentru mine nu există „nu pot”, „sunt prea bătrân” sau „sunt prea bolnav”
Dan „Pino” Poplăcenel este omul care ne dă tuturor o lecție de voință. La 57 de ani, după un transplant renal care a avut loc la Cluj-Napoca, aleargă pentru a opta oară la Maratonul Internațional Sibiu.
Anul acesta a ales proiectul salvamontiștilor sibieni, „Oameni pentru oameni”, prin care aceștia încearcă să strângă bani pentru achiziționarea unor echipamente necesare salvării si transportului persoanelor rănite pe munte.
Are 57 de ani, în urmă cu 9 ani, după ce a suferit un transplant renal a început să alerge pentru a diminua efectele colaterale ale medicamentelor imunosupresoare, de care depinde viața lui, iar acum alegarea a devenit pentru el o pasiune. Pentru al optulea an consecutiv aleargă la Maratonul Internațional Sibiu și de această dată a ales cursa de 10 kilometri. Aleargă pentru proiectul salvamontiștilor sibieni, care au nevoie de fonduri pentru achizitionarea unor targi speciale necesare pentru transportul persoanelor accidentate de pe munte. Este, pe scurt, povestea lui Dan „Pino” Poplăcenel, un sibian care ne dă tuturor o lecție de vointă, un exemplu demn de urmat, scrie mesageruldesibiu.ro.
În sprijinul salvamontiștilor
„Alerg la Maratonul Internațional Sibiu din 2014 (la un an de la transplant) și am început cu 5 kilometri, dar am trecut prin toate probele, inclusiv maraton, pe rând. Cel mai mult îmi place alergarea montană și în ultimii ani am alergat mii de kilometri prin muntii din România, dar nu numai. Baza antrenamentelor o reprezintă Muntii Cibinului și Munții Făgăraș. În ultimii ani am observat tot mai mulți oameni care vin pe munte încercând să ajungă în locurile despre care au auzit sau au citit că sunt frumoase. Acesta e un lucru foarte bun, însă, în acest fel apar și multe incidente nedorite, fie din lipsa pregătirii și a dotării adecvate cu echipamente, fie, uneori, din prea multă încredere în sine. Ori în aceste cazuri intervenția și transportul rapid al accidentaților sunt esențiale, iar aceste instrumente pot ajuta oamenii din Salvamont Sibiu să își ducă misiunea la îndeplinire mai repede și mai eficient”, explică Dan, motivul pentru care aleargă pentru cauza salvamontiștilor sibieni.
Mentalitate de învingător
Maratonul Internațional de la Sibu, la fel ca toate celelalte curse la care participă, sunt pentru Dan doar o motivație și un pretext pentru a face ceea ce îi place.
„Vreau să demonstrez că și persoanele cu transplant sau cele care suferă de boli cronice pot face mișcare, chiar le este benefică. Eu alerg doar de plăcere și pentru a mă menține în formă.
Din punctul meu de vedere, alergarea compensează efectele colaterale ale medicamentelor imunosupresoare. Chiar dacă ai o boală cronică, trebuie să încerci să treci peste. Nu există «nu pot», «sunt prea batrân» sau «sunt prea bolnav». Trebuie să ieși din casă și să faci mișcare. Mulți au impresia că dacă fac un efort, le dăunează stării generale, dar nu este așa. Eu m-am apucat de alergat după transplant. Îmi fac un control medical la fiecare 6 luni și toate analizele ies ok, ceea ce îmi confirmă că fac bine ceea ce fac, că sportul, în speță alergarea, face bine organismului meu. Însă nu forțez niciodată. Alerg atât cât simt că mă ajută organismul și cât mă simt bine. Eu nu alerg ca să câștig o cursă, ci ca să o termin. Alerg din plăcere. Și cu atât mai mult, când am și o cauză pentru care să alerg”, spune sibianul.
Pasiunea salvatoare
Dan Poplăcenel povestește că înainte de a suferi transplantul, în 2013, nu făcea sport. Însă după ce a trecut printr-o astfel de experiență nedorită, din necesitate s-a apucat de mișcare, apoi, încet, a devenit dependent.
„După transplant simțeam că mă îngraș din cauza medicamentelor, și exista și riscul să fac diabet, tot din cauza lor. Așa că m-am apucat să fac mișcare, să alerg. Am început ușor, pentru că îmi era foarte greu. Alergam câte un kilometru, doi, prin parc. Cu timpul am mărit distanța, am început să alerg din ce în ce mai des, și am întâlnit și alți oameni care alergau, ca și mine. Așa am început să alerg, cu ei, prin pădure. Apoi pe munte. Și asta a devenit pentru mine o pasiune. Cel mai mult îmi place să alerg pe munte. La vârsta mea, 57 de ani, concursurile sunt mai mult o motivație pentru mine, un pretext pentru a mă antrena continuu. Cea mai dificilă cursă la care am participat a fost în 2018, Ultramaratonul din Elveția, de 54 de kilometri, cu o diferență de nivel de 4800 metri. A fost o provocare”, conchide sibianul.
CITEȘTE ȘI:
