Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, a realizat, împreună cu conducerea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (D.G.A.S.P.C.) Cluj, o analiză a activității derulate de serviciul de Call center destinat sesizării cazurilor de abuz împotriva copiilor – 119.
În urmă cu 5 ani, Aeroportul Internaţional Cluj avea un plan ambițios de a ajunge la 7 milioane de pasageri până în 2030 și derularea unor proiecte mari de investiții, printre care un nou terminal, extinderea pistei și legarea aeroportului de gara CFR.
Spitalul Clinic de Boli Infecțioase Cluj dispune de un departament nou de urologie. Noile dotări permit efectuarea de intervenții urologice minim-invazive, cu o durată de spitalizare cuprinsă între 2 și 7 ore.
Președintele Consiliului Județean (CJ) Cluj, Alin Tișe, a scris un mesaj pe Facebook după terminarea Untold, unde menționează că „Probabil, anul viitor, se va desfășura după alte reguli și în alte condiții. Vom vedea!”
Începând de astăzi, cetățenii din întreg județul Cluj se pot programa online pentru obținerea cărții electronice de identitate (CEI). Momentan, aplicaţia permite realizarea programărilor într-o fereastră de 31 zile, începând cu data în curs.
Consiliul Județean Cluj anunță reluarea, începând cu ora 13.00, a circulației rutiere pentru vehiculele cu masa sub 3,5 tone pe podul situat la km 4+310 al drumului județean DJ 107P Gilău (DN 1) – Someșu Rece – Mărișel – DN 1R.
Consiliul Județean Cluj a hotărât, în cadrul ședinței ordinare din data de 27 iulie, darea în administrarea Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii Cluj a 144 de noi aparaturi și sisteme de echipamente de ultimă generație.